Externe

Serghei Lavrov, în dizgrația lui Putin: absent de la ședința Consiliului de Securitate și înlocuit în delegațiile internaționale

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, pare să fi intrat în dizgrația președintelui Vladimir Putin. Cel puțin, așa sugerează ultimele evenimente.

Spre exemplu, la ședința din 5 noiembrie a Consiliului Federal de Securitate, unde a fost abordat subiectul reluării testelor nucleare, Serghei Lavrov a fost singurul membru permanent al Consiliului care nu a fost prezent.

Totodată, Lavrov nu mai este șeful delegației ruse la summitul G20. Pe 4 noiembrie, a fost anunțat că șeful delegației ruse la summitul G20 va fi adjunctul șefului Administrației prezidențiale și fostul ministru al Dezvoltării Economice, Maxim Oreșkin. Iar delegația la summitul ASEAN (Asociația țărilor din Asia de Sud-Est) a fost condusă de vicepremierul Aleksei Overciuk.

Anterior, șeful ambelor delegații era ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a scris The Insider.

Potrivit purtătorului de cuvânt al liderului rus, Dmitri Peskov, Putin a luat personal această decizie.

„Îndepărtarea” lui Lavrov ar fi început după eșecul întâlnirii dintre Putin și președintele SUA, Donald Trump, de la Budapesta. Potrivit istories.media, care face referire la presa occidentală, motivul anulării aceste întâlniri ar fi fost convorbirea ministrului de Externe rus cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio. După aceasta, SUA au decis că Moscova nu este dispusă să negocieze și lui Trump i-a fost recomandat să nu meargă la întâlnirea cu Putin.

„Lavrov este, evident, obosit și, se pare, consideră că are lucruri mai importante de făcut decât să se întâlnească sau să interacționeze cu Statele Unite, indiferent de dorința președintelui Putin”, a declarat pentru Financial Times o sursă familiarizată cu situația.

Publicația a mai scris că, înaintea convorbirii dintre Rubio și Lavrov, Ministerul rus de Externe a trimis la Washington un memorandum privind Ucraina, în care erau incluse „cerințe maximaliste”.

Ministerul rus de Externe ar fi încercat să se justifice, comunicând că nu era vorba de un memorandum, ci doar de un document care consemnează pozițiile părților și că acesta a fost trimis la Washington înainte de convorbirea telefonică dintre Trump și Putin. Prin urmare, acest document nu putea fi motivul eșecului negocierilor.

Canalul de Telegram „Nezigar”, inclus de Ministerul rus al Justiției în lista agenților străini, susține că, după anularea summitului, Putin a avut „o discuție serioasă” cu Lavrov, iar unii oficiali de la Kremlin l-ar fi acuzat pe ministru chiar de sabotaj.

„Lavrov este acum vizibil afectat. S-a aflat în epicentrul intrigilor. Mulți consideră că Lavrov urmează calea lui Șoigu. Este clar că și-a pierdut favorurile lui Putin și pare un element slab”, a arătat aceeași sursă.

Kremlinul a respins vineri, 7 noiembrie, speculațiile conform cărora ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, ar fi căzut în dizgrația președintelui Vladimir Putin după ce eforturile de a organiza un summit între șeful statului rus și omologul american al acestuia, Donald Trump, au fost amânate luna trecută, scrie Agerprescu referire la Reuters.

Potrivit sursei, absența lui Lavrov de la ședința Consiliului de Securitate al Rusiei și decizia președintelui de a trimite în locul lui Lavrov un adjunct al șefului de cabinet al Kremlinului pentru a conduce delegația Rusiei la un Summit G20 au alimentat speculațiile că președintele rus ar fi supărat pe Lavrov.

Vladimir Putin a precizat că, în afară de problema Ucrainei, consideră că o apropiere între Moscova și Washington este în interesul național al Rusiei și e importantă pentru securitatea globală, având în vedere că cele două țări dețin arsenale nucleare importante.

Întrebat vineri dacă Serghei Lavrov a căzut în dizgrație, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins ideea.

„Vă dau un răspuns scurt: nu este nimic adevărat din aceste rapoarte”, le-a spus Peskov jurnaliștilor. Rugat să confirme dacă Serghei Lavrov va continua să lucreze în actuala funcție, Peskov a adăugat: „Absolut. Lavrov lucrează ca ministru de Externe, bineînțeles”.

Amintim că, după eșecul întâlnirii de la Budapesta, Donald Trump l-a numit pe Putin tigru de hârtie, a declarat că economia Rusiei are problemeserioase și că Ucraina poate câștiga războiul, restabilindu-și granițele și chiar „mergând mai departe”.

Ulterior, președintele SUA a impus pentru prima dată, de la începutul celui de-al doilea mandat, sancțiuni împotriva Rusiei – vizate fiind „Rosneft”, „Lukoil” și filialele acestora.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult