Justiție

USM, reacție după perchezițiile CNA în dosarul tezelor de licență contra bani: „Condamnăm ferm orice formă de corupție”

Conducerea Universității de Stat din Moldova (USM) anunță că a luat act de informațiile apărute în presă privind perchezițiile efectuate marți, 11 noiembrie, de organele de anchetă în cadrul unui dosar de corupere și trafic de influență, care îl vizează inclusiv pe un decan de la această instituție. Este vorba despre decana Facultății de Fizică și Inginerie din cadrul USM, Liliana Dmitroglo, care a confirmat informațiile pentru presă.

Reprezentanții USM afirmă că vor acorda tot sprijinul necesar autorităților pentru desfășurarea investigațiilor „în spiritul legalității și transparenței”.

„Universitatea de Stat din Moldova condamnă ferm orice formă de corupție și comportament care ar putea aduce atingerea integrității academice și imaginii instituției. Vom susține toate demersurile legale pentru ca adevărul să fie stabilit cât mai curând posibil. Dacă se vor confirma abateri, acestea vor fi sancționate conform legislației și regulamentelor interne”, se menționează în comunicat.

Totodată, conducerea USM subliniază că, până la finalizarea anchetei, trebuie respectată prezumția de nevinovăție pentru toate persoanele vizate.

„Nu pot fi formulate concluzii definitive, iar prezumția de nevinovăție trebuie respectată pentru toate persoanele vizate”, subliniază USM.

Teze de licență contra bani: decanul unei facultăți de la USM, directorul unui colegiu și studenți, cercetați pentru corupție

Decanul unei facultăți de la Universitatea de Stat din Moldova (USM), directoarea Colegiului de Ecologie, Tatiana Iureva, doi intermediari și trei studenți sunt cercetați într-un dosar penal pentru corupere pasivă și trafic de influență.

Procurorii și ofițerii anticorupție au desfășurat, pe 11 noiembrie, mai multe percheziții în Chișinău, la cele șapte persoane vizate.

Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), decanul, care este conducător științific și membru al comisiei de susținere a tezelor de licență pentru anul 2025, ar fi pretins și primit bani pentru a elabora și transmite în format electronic teze de licență unor studenți ai facultății pe care o conduce.

Totodată, acesta ar fi influențat membrii comisiei de specialitate pentru a asigura promovarea lucrărilor respective.

Reporterii Moldova 1 au găsit-o astăzi pe Tatiana Iureva, directoarea Colegiului de Ecologie din Chișinău, la birou.

Solicitată să comenteze acuzațiile, aceasta ne-a spus: „Nu pot să vă spun nimic”.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile și în birourile celor șapte bănuiți, procurorii și ofițerii CNA au ridicat documente, suporturi electronice, diplome și sume de bani, a căror proveniență urmează a fi stabilită.

Bănuiții urmează a fi cercetați în stare de libertate.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult