Conferința „Raportul de Extindere 2025” – Premierul Alexandru Munteanu: „Să fim pregătiți să încheiem negocierile în 2027”

Ritmul de progres al Republicii Moldova pe parcursul său european a crescut de patru ori într-un singur an. Integrarea nu mai este doar o lumină la capătul tunelului, ci o realitate spre care ne îndreptăm cu pași hotărâți. Declarația a fost făcută de premierul Alexandru Munteanu în deschiderea conferinței „Raportul de Extindere 2025: progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova”, desfășurată marți, 11 noiembrie, la Chișinău.
Alexandru Munteanu s-a declarat bucuros că, în primul său discurs public în calitate de premier, poate vorbi despre progresele Republicii Moldova, remarcate atât în țară, cât și peste hotare. Potrivit prim-ministrului, Republica Moldova a intrat „într-o nouă etapă a speranței, cu un viitor pentru noi toți, cetățenii țării, și mai ales pentru copiii și nepoții noștri”.
„Cuvintele de laudă ne vin pe merit și ne pun pe umeri o povară și mai mare – responsabilitatea de mâine – fiindcă mai avem multe de făcut. Concluzia Comisiei Europene este clară: țara noastră a înregistrat cel mai mare salt în nivelul de pregătire pentru aderare”, a subliniat premierul Munteanu.
Remarcând progrese pe toate dimensiunile – de la statul de drept și economie, până la energie, digitalizare, educație, siguranță alimentară și politici sociale – șeful Cabinetului de miniștri a recunoscut că drumul nu este ușor. În pofida provocărilor și tentativelor de interferență din exterior, instituțiile statului au făcut față cu demnitate.
Reforme în domenii în care s-a bătut pasul pe loc ani la rând
„Am gestionat crizele cu spatele drept. Am asigurat stabilitatea. Am organizat alegeri corecte. Am întărit instituțiile statului și am avansat reformele în domenii în care s-a bătut pasul pe loc ani la rând: justiție, economie, energie, infrastructură. Oamenii merg pe drumuri europene, pot face tranzacții bancare, se bucură de SEPA, care deja funcționează, și vorbesc la telefon în statele europene la tarife mici, prin roaming, ca acasă”, a adăugat prim-ministrul.
Potrivit premierului Munteanu, Republica Moldova trebuie să fie pregătită să încheie negocierile de aderare până la sfârșitul anului 2027. În acest scop, țara dispune de un program național de aderare, o echipă dedicată și susținerea cetățenilor.
„Parcursul european este o platformă de consolidare pentru noi toți, indiferent de viziunile noastre politice sau personale. Eu sper că vom ajunge la un consens național. Acesta este rolul nostru: să ducem Moldova pe drumul european și să nu permitem să fim opriți. Casa noastră este Europa. Și cred că trebuie să înțelegem că nu ne ducem în Europa, ci aducem Europa acasă”, a conchis premierul.
Mai mult decât un obiectiv politic – o alegere de civilizație
Președintele Comisiei parlamentare pentru Integrare Europeană, Marcel Spătari, a remarcat în intervenția sa că viteza cu care avansează Republica Moldova este una bună. Procesul de integrare nu se rezumă doar la armonizarea legislației, ci reprezintă o transformare profundă a modului în care funcționează instituțiile. Parlamentarul a evidențiat importanța investițiilor în infrastructură durabilă, digitalizare și inovare, în parteneriat cu Uniunea Europeană, statele membre și instituțiile europene.
„Trebuie să asigurăm un consens cât mai larg în societate privind procesul de integrare europeană, de aceea e esențială transparența și participarea publică. Volumul de muncă este foarte mare și trebuie să-l ducem la bun sfârșit corect. Trebuie să avansăm împreună cu întreaga societate. Integrarea europeană este mai mult decât un obiectiv politic – este o alegere de civilizație. Am spus-o de multe ori: Uniunea Europeană este cel mai mare proiect de pace din istoria omenirii, iar acest lucru trebuie să-l avem mereu în vedere”, a subliniat Spătari.
UE, alături de o Republică Moldovă puternică
În mesajul său de salut, ambasadorul Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch, a reiterat sprijinul partenerilor europeni pentru aderarea Republicii Moldova la marea familie europeană – susținere confirmată și la nivelul conducerii Uniunii Europene. Potrivit diplomatului, Republica Moldova avansează consecvent în toate domeniile și pe toate capitolele negocierilor care urmează. Raportul de progres al Comisiei Europene, prezentat săptămâna trecută, a recunoscut aceste realizări, iar UE este pregătită să deschidă negocierile pentru primele trei clustere.
„Cu toții am auzit de la domnul prim-ministru, astăzi și în trecut, că Guvernul va lucra pentru reconfigurarea autorităților publice locale, reformarea întreprinderilor și impulsionarea investițiilor publice, folosind atât resurse proprii, cât și fondurile care vor veni prin intermediul Planului de Creștere al UE, atrăgând totodată investiții private. Lista este lungă”, a declarat Hubert Knirsch, exprimând sprijinul Germaniei pentru procesul de transformare economică prevăzut de această cale către Uniunea Europeană.
„Noi vrem ca Republica Moldova să fie mai puternică, suverană și sigură ca democrație. Suntem alături de voi și, împreună, vom reuși”, a încheiat ambasadorul.
Progresele Republicii Moldova înregistrate în ultimul an pe drumul integrării europene sunt reflectate în raportul privind extinderea Uniunii Europene, aprobat la 4 noiembrie de Comisia Europeană. Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a subliniat că Republica Moldova este țara care a înregistrat cele mai mari progrese într-un singur an în procesul de aderare la UE. Țara a avansat cu o viteză accelerată și a aprofundat semnificativ cooperarea cu blocul comunitar, în pofida amenințărilor hibride continue și a tentativelor de destabilizare a țării.
CITIȚI ȘI: