Externe

Țara europeană în care se vor organiza peste 2.500 de târguri de Crăciun. Sunt așteptați zeci de milioane de vizitatori

Germania rămâne epicentrul tradiției europene a târgurilor de Crăciun. Primele din acest an au fost inaugurate din 10 noiembrie, iar în total vor fi deschise peste 2.500, potrivit Organizației Germane pentru Turism.

Estimările actuale sugerează că zeci de milioane de vizitatori participă anual la piețele de Crăciun din Germania, marile târguri individuale atrăgând între 2 și 5 milioane de persoane.

„Aceste târguri transformă orașele germane în adevărate povești de iarnă, cu luminițe, brazi împodobiți, căsuțe de lemn cu produse artizanale și preparate tradiționale”, menționează Organizația Germană pentru Turism, citată de News.ro.

Majoritatea vor funcționa până în apropierea Crăciunului, închizându-se pe 23 sau 24 decembrie.

Christkindlesmarkt din Nuremberg, landul Bavaria, este unul dintre cele mai faimoase târguri, recunoscut pentru tradițiile sale vechi de secole și pentru atmosfera autentică de sărbătoare.

Peste două milioane de vizitatori participă anual la cele aproximativ 180 de căsuțe roșii și albe, unde se găsesc produse tradiționale precum Lebkuchen, cârnați sau ornamente de Crăciun.

Cel mai vechi târg din Germania este Striezelmarkt din Dresda, capitala landului federal Saxonia. Acesta datează din anul 1434 și atrage peste 3 milioane de vizitatori anual.

În Köln, piața din fața Domului, Weihnachtsmarkt, adună anual aproximativ 5 milioane de vizitatori, cu peste 150 de standuri, într-un decor spectaculos dominat de catedrala gotică.

„Cele mai aglomerate intervale se înregistrează seara, între 17:00 și 20:00 în timpul săptămânii, precum și după-amiaza de sâmbătă, motiv pentru care se recomandă vizitatorilor să ajungă dimineața devreme sau după ora 20:00 pentru o experiență mai liniștită”, transmite Organizația Germană pentru Turism.

Turiștii din Republica Moldova care doresc să viziteze târgurile de Crăciun din Germania pot zbura din Chișinău spre Düsseldorf, Stuttgart, Nürnberg, München, Hamburg, Frankfurt și alte destinații cu zbor direct.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult