Social

Cereri în creștere pentru compensațiile la încălzire: vârstnicii primesc sprijin direct acasă

În prag de iarnă, compensațiile pentru încălzire rămân un sprijin esențial pentru persoanele cu venituri mici. Pentru ca ajutorul să ajungă la toți cei care au nevoie, asistenții sociali merg din poartă în poartă la beneficiarii care se deplasează cu dificultate și îi ajută să completeze formularele necesare.

În satul Șolcani din raionul Soroca, Eugenia Ciucium își face griji pentru sezonul rece. Din cauza problemelor locomotorii, iese rar din curte, iar lemnele strânse până acum nu-i ajung nici până la sfârșitul anului. „Sunt toate lemnele pe care le am. Nu ies cu ele din iarnă, nici până la Revelion nu-mi ajung. Aștept cu nerăbdare compensația, să dea Domnul să o primesc”, a povestit femeia.

Asistenta socială din sat a vizitat-o pentru a o ajuta să depună cererea. Eugenia spune că anul trecut a primit 800 de lei, bani pe care i-a folosit strict pentru combustibil. „Am primit 800 de lei și i-am folosit pentru lemne și cărbuni. Lună de lună, am cumpărat câte puțin. Dacă s-ar majora, ar fi bine, dar dacă nu, măcar la nivelul anului trecut să primesc”, spune ea.

Astfel de vizite sunt o rutină pentru cei 66 de lucrători sociali din raionul Soroca, care oferă sprijin pentru aproape 700 de familii vulnerabile. „Ne ducem și la alți beneficiari care nu se pot deplasa la primărie. E funcția noastră să îi ajutăm, nu-i lăsăm, mai ales când vine frigul. Ei adună puțin din pensie, puțin din ajutorul de 800 de lei și strâng bani pentru un metru ster de lemne”, explică Svetlana Iftodii, lucrător social.

Numărul solicitărilor de compensații continuă să crească. Până acum, aproape 12 mii de locuitori ai raionului Soroca au depus cereri, iar la nivel național au fost înregistrate peste 400 de mii de solicitări. La sfârșitul lunii, autoritățile vor anunța câți dintre aplicanți îndeplinesc criteriile de eligibilitate și care va fi valoarea compensațiilor. Sumele vor fi transferate pe cardurile sociale ale beneficiarilor sau, în lipsa acestora, vor putea fi ridicate de la oficii poștale.

CITIȚI ȘI:

Angelina Caldare

Angelina Caldare

Autor

Citește mai mult