Liga Campioanelor la fotbal feminin: Juventus Torino și Olympique Lyon au remizat, scor 3:3

Ploaie de goluri și meciuri palpitante în grupa unică a Ligii Campioanelor la fotbal feminin. Olympiaque Lyon a evitat in extremis înfrângerea în partida cu Juventus Torino, iar Arsenal Londra a repurtat o victorie volitivă în disputa cu Real Madrid. Juventus Torino și Olympique Lyon au oferit un meci spectaculos în etapa a patra din cadrul grupei unice a Ligii Campioanelor la fotbal feminin. Partida disputată pe Stadio Vittorio Pozzo din Biella, oraș aflat la aproximativ 90 de kilometri distanță de Torino, s-a încheiat cu scorul de 3:3. Campioana Italiei a jucat magistral în prima repriză și în minutul 37 conducea cu 3:0, grație golurilor marcate de Chiara Beccari, Michela Cambiaghi și portugheza Tatiana Pinto.
„Leoaicele” au avut o revenire de senzație în repriza secundă și, în cele din urmă, au restabilit egalitatea. Tabitha Chawinga, jucătoare din Malawi, a redus din handicap în minutul 60, Marie-Antoinette Katoto a înscris în minutul 79, iar Wendie Renard a marcat în minutul 90 din penalty. Grație punctului obținut, Olympique Lyon și-a păstrat locul în fotoliul de lider al clasamentului, cu 10 puncte la activ.
Într-o altă partidă, Arsenal Londra a dispus cu 2:1 pe teren propriu de Real Madrid. „Las Blancas„ au preluat conducerea în minutul 43, grație golului marcat de scoțianca Caroline Weir. Discipolele olandezei Renee Slegers au răsturnat scorul în mitanul secund. Alessia Russo a înscris de două ori, în minutele 53 și 67.
Ploaie de goluri în Germania, unde VfL Wolfsburg a zdrobit cu 5:2 pe Manchester United.