Externe

Liderii europeni discută de urgență cu Zelenski „planul de pace” propus de SUA

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Liderii mai multor țări europene vor avea o convorbire telefonică de urgență cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a discuta planul de încheiere a războiului elaborat de Statele Unite, relatează BBC News, cu referire la Bloomberg și Reuters, care citează surse.

Potrivit jurnaliștilor, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și-a anulat programul pentru a discuta propunerile cu Zelenski. La discuție vor participa și președintele Franței, Emmanuel Macron, premierul Marii Britanii, Keir Starmer, precum și președintele Finlandei, Alexander Stubb.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că europenii nu au primit planul elaborat în SUA. Cu toate acestea, liderii europeni intenționează să îl discute pe marginea summitului G20, care are loc în prezent în Africa de Sud.

La discutarea planului de pace, transmite „RBK-Ucraina” citând o sursă, sunt implicați și șeful Direcției Principale de Informații, Kirilo Budanov, precum și directorul Serviciului de Informații Externe, Oleg Ivașcenko.

Potrivit publicației, secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, Rustem Umerov, Budanov și Ivașcenko au purtat vineri dimineață negocieri cu delegația americană. „RBK-Ucraina” nu oferă detalii despre această întâlnire.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult