Social

Modificări importante pentru elevi: „10” din oficiu la Limba română și alte noutăți aprobate pentru sesiunea de examene din 2026

Aproximativ 3.000 de elevi alolingvi care absolvă clasa a XII-a în 2026 urmează să susțină examenul la Limba română, iar autoritățile din educație estimează că circa 10% dintre aceștia ar putea obține nota „10” din oficiu. Consiliul Național pentru Examene a aprobat, în ședința din 21 noiembrie, scutirea de examen a elevilor care dețin un certificat de competență lingvistică de nivel avansat.

Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, la o conferință de presă. Potrivit oficialului, noutatea îi vizează în principal pe elevii din școlile cu predare în limba rusă.

„Am decis să oferim această facilitate deoarece cunoașterea limbii române la un nivel înalt este esențială pentru coeziunea socială. Fără capacitatea de a comunica unii cu alții, suntem o societate mai slabă, mai divizată și expusă riscurilor externe”, a declarat Dan Perciun.

Oficialul a subliniat că rata de promovare joasă la Limba română pentru elevii alolingvi demonstrează necesitatea unor măsuri suplimentare de sprijin.

Demnitarul a precizat că la obținerea certificatului de competență se va evalua nu doar scrierea, ci și abilitățile de audiere și vorbire. Prima testare va avea loc în luna februarie 2026, iar ministerul îi îndeamnă pe viitorii absolvenți să profite de această oportunitate.

Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării
Sursa: Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării

Directoarea Liceului Teoretic „Academician Constantin Sibirski” cu predare în limba rusă, Aurelia Andrieș, salută inițiativa Ministerului Educației și Cercetării, prin care elevii care obțin acest certificat de cunoaștere a limbii române să poată fi scutiți de examenul de bacalaureat la această disciplină.

Potrivit directoarei, instituția pe care o conduce are deja experiențe bună cu examene internaționale, iar mulți elevi au susținut astfel de teste în mod individual.

Potrivit ei, obținerea unui certificat le permite elevilor să se concentreze pe alte discipline de profil, cum ar fi Matematica sau Istoria, și le oferă șansa de a intra în sesiunea de bacalaureat cu nota 10 din start.

În clasele a 12-a ale liceului învață în acest an 47 de elevi, iar unii dintre ei au deja certificate internaționale la Limba engleză sau Informatică. De asemenea, elevii olimpici se pregătesc pentru competițiile republicane cu speranța de a fi scutiți de examene prin rezultate de top.

Am decis să venim cu această facilitate, deoarece cunoașterea limbii române la un nivel avansat este foarte importantă. Pentru coeziunea socială este necesar să avem o societate în care cetățenii se înțeleg reciproc și au un nivel înalt de cunoaștere a limbii române. Respectiv, școala are misiunea foarte importantă de a oferi acest nivel de competență lingvistică”, a declarat Aurelia Andrieș, pentru Radio Moldova.

Modificări și la clasa a IX-a

O altă modificare importantă se referă la organizarea examenului de absolvire a treptei gimnaziale. Direcțiile de învățământ vor avea posibilitatea să creeze centre de examen comune în localitățile unde există doar unul sau doi candidați.

Totodată, ministerul va reaplica modelul de anul trecut, când a trimis reprezentanți ai instituției în toate centrele de examen, cu evaluarea centralizată a lucrărilor la Chișinău.

Ca și la sesiunea trecută, elevii vor avea trei tentative de susținere a probelor.

Probă opțională de testare a competențelor digitale

A treia modificare vizează introducerea unei probe opționale pentru testarea competențelor digitale. Rezultatele vor fi trecute în diploma de absolvire.

„Deși sistemul educațional declară de mult timp că pregătește absolvenți cu competențe digitale, nu am avut până acum un instrument de evaluare. De aceea, am considerat oportun să oferim această probă suplimentară celor care doresc să își testeze nivelul de competență, a menționat Dan Perciun.

Prima testare va avea loc pe 26 noiembrie, iar la elaborarea probelor s-a ținut cont de standardele europene în domeniu.

Programe remediale extinse în 2026

Ministerul anunță și extinderea programelor remediale, organizate pentru elevii care întâmpină dificultăți în atingerea competențelor școlare.

În 2025, peste 6.000 de elevi au beneficiat de ore suplimentare de pregătire la Matematică. În 2026, instruiri suplimentare vor fi desfășurate în premieră și la Limba română, pentru elevii alolingvi.

„Urmărim simultan două obiective: un examen corect și cât mai mulți elevi care îl susțin cu succes”, a conchis ministrul.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult