Social

Bani din bugetul municipal: peste 30.000 de copii vor primi dulciuri la matineele de la sfârșit de an, organizate în grădinițe

Toți copiii care frecventează grădinițele din Chișinău vor primi cutii cu dulciuri procurate din resursele bugetului municipal. Cadourile vor fi repartizate micuților la matineele de Crăciun și Anul Nou, care vor fi organizate în instituțiile preșcolare la sfârșit de an.

„Și în acest an, Primăria Municipiului Chișinău va pune la dispoziția instituțiilor educaționale preșcolare cadouri pentru copiii înmatriculați. Deja colegii din sectoare au inițiat procedurile de achiziție în acest sens”, a anunțat șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport (DGETS), Andrei Pavaloi, la ședința Primăriei Chișinău din 24 noiembrie.

Potrivit datelor furnizate de DGETS, în acest an vor beneficia de cadouri 30.874 de copii în total.

Totodată, Pavaloi a lansat un îndemn către primarii din suburbii să aloce fondurile necesare pentru a menține tradiția, întrucât grădinițele din suburbii sunt gestionate financiar de primăriile locale.

„Vreau să îndemn și primarii din suburbii, care gestionează financiar grădinițele, să facă același lucru. Nu trebuie să diferențiem copiii care merg la instituțiile preșcolare din suburbii de cei care merg în instituțiile din oraș”, a subliniat șeful adjunct al DGETS.

Solicitat de Teleradio Moldova să precizeze suma planificată pentru procurarea cadourilor, Andrei Pavaloi a declarat că, deocamdată, aceasta nu este stabilită. Potrivit șefului adjunct al DGETS, valoarea totală va fi stabilită după finalizarea procedurilor de achiziție.

Anul trecut, 31.287 de preșcolari din municipiul Chișinău au primit daruri la sărbătorile de iarnă.

Costul unui cadou procurat de municipalitate în anii trecuți a constituit aproximativ 35-40 de lei.


CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult