„Moscova nu vrea să oprească focul, ci să forțeze capitularea Ucrainei”: De ce Rusia refuză planul de pace elaborat de Marea Britanie, Franța și Germania
Planul european de pace propus de Marea Britanie, Franța și Germania (E3) este atât o reacție la varianta inițială americano-rusă, cât și o încercare a Uniunii Europene (UE) de a-și reafirma rolul în discuțiile privind finalizarea războiului din Ucraina, a declarat analistul ucrainean Marin Gherman, doctor în științe politice, la emisiunea „Zi de zi” de la Radio Moldova.
„Europa trebuie să conteze”
Potrivit lui Gherman, planul european vine pe fondul costurilor uriașe suportate de UE, de la refugiați până la sprijinul macrofinanciar, precum și ca reacție la o propunere inițială considerată ambiguă.
„Este, pe de o parte, o încercare de a recâștiga controlul asupra discuțiilor și de a face să fie auzită și Europa, care și-a asumat foarte multe costuri ale acestui război. Uniunea Europeană trebuie să conteze în această ecuație, mai ales că de finalul acestor acțiuni depinde arhitectura de securitate în Europa”, a declarat Marin Gherman, la postul public de radio.
Tot el subliniază că E3 readuce în discuție perspectiva Ucrainei, absentă din draftul inițial al documentului.
„Este o încercare de a readuce în discuție argumentele victimei actului de agresiune. Reprezintă o serie de compromisuri, aduce mai multe avantaje Ucrainei, dar lasă și teme deschise, aspecte teritoriale, militare sau orientarea spre UE și NATO”, a punctat analistul.
„Planul european este mult mai clar”
Pentru Ucraina, cea mai urgentă condiție este încetarea imediată a focului, afirmă Gherman, criticând lipsa acestei prevederi în planul american.
„Cea mai mare durere pentru Ucraina și ucraineni este oprirea focului. Planul inițial nu sublinia că oprirea focului este o prioritate, dimpotrivă. Planul european este mult mai clar, iar prioritatea Ucrainei este oprirea focului”, a precizat el.
Refuzul Moscovei de a accepta un asemenea pas ar demonstra adevăratele intenții ale Kremlinului, spune expertul.
„Dacă Rusia nu va fi de acord să oprească focul, în timp ce Ucraina spune din luna mai că este dispusă necondiționat, asta înseamnă că Moscova nu dorea să semneze vreun acord, dar să tragă de timp pentru avantaje strategice”, a adăugat Gherman.
Expertul mai avertizează că propunerile privind teritoriile ocupate sau restricțiile asupra orientării euroatlantice sunt percepute extrem de sensibil în Ucraina. Totodată, plafonarea numărului de militari ucraineni, prevăzută inițial în draftul american, ar submina capacitatea Ucrainei de a se apăra.
„Ucrainenii nu sunt pregătiți să facă mari compromisuri după atâtea traume cauzate de Federația Rusă, iar sentimentul că vinovatul n-a fost pedepsit va fi o problemă, dacă nu va fi rezolvată”, a spus analistul.
„Rusia nu vrea să oprească focul”
Expertul consideră că reacția Moscovei față de planul E3 are legătură cu propriile obiective militare și economice.
„Sunt convins că nici planul propus de administrația Trump nu ar fi fost acceptat de Kremlin, pentru că Rusia nu își dorește să oprească focul. Rusia consideră că are un avantaj pe câmpul de luptă și va încerca să forțeze capitularea Ucrainei”, a declarat Gherman.
El crede că adevăratul interes rus era eliminarea sancțiunilor, nu pacea.
De asemenea, pe fundalul bombardamentelor zilnice, dezbaterile despre planuri de pace divizează societatea ucraineană, afirmă Gherman.
„O parte își dorește pace și oprirea acestei drame, iar alții văd riscul ca acest conflict să reapară mai târziu, dacă războiul se oprește într-un format nedrept”, a conchis Marin Gherman.
Amintim că Uniunea Europeană a propus un plan de pace alternativ, care menține deschis drumul Ucrainei către NATO, elimină cedările teritoriale obligatorii și oferă garanții de securitate mai ferme decât draftul inițial americano-rus.
La polul opus, varianta propusă inițial de emisarul american Steve Witkoff și negociată informal cu oficialul rus Kirill Dmitriev prevedea, printre altele, limitarea armatei Ucrainei, modificarea Constituției în privința NATO, cedări teritoriale și chiar clauze economice favorabile SUA.
Kremlinul a respins însă planul european, catalogându-l ca fiind „neconstructiv”, în timp planul american ise pare „în mare parte acceptabil”, semnalând diferențe clare de abordare între cele două documente.
CITIȚI ȘI:
Kremlinul respinge planul european de pace, dar consideră „acceptabil” proiectul inițial al SUA
Expert, la Moldova 1: Fără contrapropunerea Europei, Rusia câștiga prin planul SUA
SUA și Ucraina finalizează un nou „document-cadru” pentru pace, după negocierile de la Geneva
