Externe

Presupusă rețea de spionaj prorusă, destructurată în Franța: trei persoane reținute

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Autoritățile franceze desfășoară o investigație privind asociația SOS Donbass, suspectată de spionaj și de acțiuni destabilizatoare în interesul Rusiei. Doi bărbați și o femeie au fost reținuți în Franța, sub acuzația de spionaj și de tentative de influențare a opiniei publice în favoarea Rusiei. Anunțul a fost făcut de agenția AFP în noaptea de miercuri, 26 noiembrie, scrie DW.

Potrivit autorităților franceze, reținerile au avut loc în cadrul investigației ce vizează asociația franco-rusă SOS Donbass. Unul dintre suspecți – un cetățean rus de 40 de ani, Viaceslav P. - este acuzat de Parchetul din Paris că, în septembrie, a lipit afișe proruse pe Arcul de Triumf. Bărbatul a fost identificat datorită imaginilor de pe camerele de supraveghere.

Conform anchetatorilor, după ce a lipit afișele, P. i-a sunat pe ceilalți doi suspecți, inclusiv pe președinta SOS Donbass, Anna N., în vârstă de 40 de ani, care are cetățenie rusă și franceză.

Femeia este acuzată că a încercat să obțină informații de la reprezentanți ai mediului economic francez. Serviciul de securitate internă DGSI o monitorizează cel puțin de la începutul anului și suspectează că a desfășurat „acțiuni care ar fi putut dăuna intereselor fundamentale ale țării”.

În martie a fost deschisă o anchetă privind suspiciuni de „spionaj pentru un stat străin”. Femeia riscă până la 10 ani de închisoare.

Despre al treilea suspect se știe doar că se numește Vincent P., are 63 de ani și locuiește în apropiere de Paris.

Un al patrulea suspect - Bernard F., în vârstă de 58 de ani - a evitat plasarea în arest preventiv. Acesta a fost însă pus sub control judiciar și obligat să se prezinte săptămânal la poliție, prezentându-și actul de identitate.

Asociația SOS Donbass se prezintă drept o organizație umanitară care livrează ajutor în regiunile din estul Ucrainei afectate de război. Totuși, serviciul francez DGSI suspectează că, în realitate, organizația se ocupă de spionaj și de acțiuni menite să destabilizeze Franța, notează DW.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult