Justiție

Amendă de aproape 800 de mii de lei, aplicată de Consiliul Concurenței operatorului „Yandex Go” în R. Moldova

Operatorul platformei „Yandex Go” a fost amendat cu 776.363 de lei pentru neprezentarea informațiilor solicitate în cadrul unei investigații derulate de Consiliul Concurenței. Decizia a fost adoptată pe 20 noiembrie curent, după ce întreprinderea nu a oferit date considerate esențiale pentru clarificarea unor aspecte relevante ale cazului.

Potrivit Consiliului Concurenței, în cadrul investigației inițiate în ianuarie 2023, compania a fost obligată să furnizeze informații privind utilizatorii aplicațiilor „Yandex Go” și „Yandex Pro”, însă aceasta a refuzat să prezinte date.

Reprezentanții companiei au invocat obligațiile ce îi revin în calitate de operator stabilit în Uniunea Europeană de respectare a Regulamentului (UE) general privind protecția datelor (GDPR), însă nu a respectat simultan legislația Republicii Moldova, unde își desfășoară activitatea economică.

Consiliul Concurenței amintește că neprezentarea sau transmiterea incompletă a datelor poate afecta grav capacitatea autorității de a investiga eficient posibile încălcări ale regulilor concurențiale, iar legea prevede sancțiuni de până la 1% din cifra anuală de afaceri.

Președintele Consiliului Concurenței, Alexei Gherțescu, atrage atenția companiilor străine active pe piața locală că nu pot invoca legislația altor state pentru a evita obligațiile din Republica Moldova.

„Compania are obligația de a-și organiza activitatea, infrastructura informațională și procesele de gestionare a datelor astfel încât să fie capabilă să se conformeze cu toate cerințele legislației Republicii Moldova și, inclusiv, să răspundă solicitărilor de informații formulate de autoritatea de concurență națională”, a declarat Gherțescu.

Compania are la dispoziție 30 de zile pentru a prezenta integral informațiile solicitate și pentru a contesta decizia în instanța specializată.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult