Sport

Petrocub Hîncești încheie în forță prima parte a campionatului Republicii Moldova! Fotbaliștii visează la un nou titlu

Echipa este lider autoritar al clasamentului și va încheia anul pe primul loc, în postura de campioană de toamnă, chiar dacă mai este o etapă de disputat. Fotbaliștii hânceșteni visează tot mai intens la titlul de campioni și vor să lupte până la capăt pentru ca gruparea din Hâncești să devină bicampioană a Republicii Moldova.

Petrocub Hîncești conduce clasamentul, cu un avans de 4 puncte față de a doua clasată, Zimbru Chișinău. Astfel, înaintea ultimei etape, echipa antrenorului georgian Șota Maharadze nu mai poate pierde primul loc, ba chiar poate să-și mărească avansul, funcție de rezultatele ultimei etape. Petrocub va juca în deplasare cu Spartanii-Sportul Selemet.

„Leii din Hîncești" privesc cu încredere spre retur, unde obiectivul devine tot mai clar: cucerirea titlului. Fotbaliștii susțin că poziția de lideri le dă un plus de motivație, iar fiecare meci din a doua jumătate a sezonului va fi tratat ca o finală.

„Când am început campionatul ne-am pus cele mai înalte obiective. Suntem fericiți că am ajuns să facem asta - să fim pe primul loc. În fiecare meci jucăm pentru victorie, cred că nu e timpul să ne gândim la ceva pe termen lung, dar să o luăm pas cu pas, meci cu meci.", a spus Dan Pușcaș, fotbalist Petrocub Hîncești

„Desigur că se poate de gândit. Totul depinde de noi și dorința noastră de a demonstra că merităm acest lucru. Cred în toți băieții și staff-ul tehnic. Toți au muncit destul pentru a obține titlu.", a menționat Ion Borș, fotbalist Petrocub Hîncești

Petrocub Hîncești este singura echipă din prima divizie a fotbalului moldovenesc care în acest sezon a suferit doar o îngrângere în competițiile interne. Este vorba de partida de la Tiraspol cu Sheriff, jucată în septembrie.

„De la începutul campionatului am avut ceva probleme, dar cu timpul am redresat situația. Avem prestații stabile, iar rezultatele au început să vină. Se încheie prima parte a campionatului. Va fi faza a doua în care vor fi 10 meciuri și fiecare va fi ca o finală.", a declarat Șota Maharadze, antrenor Petrocub Hîncești

Petrocub Hâncești a împlinit astăzi 26 de ani de la fondarea clubului. După ultima etapă din campionat, fotbalul moldovenesc va intra în pauza hibernală. Fotbaliștii cluburilor urmând să revină la antrenamente, cel devreme, în a doua parte a lunii ianuarie.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult