Internațional

Proteste în Franța: Manifestanții nu renunță la contestarea majorării vârstei de pensionare

Oponenții reformei vizând creșterea vârstei de pensionare din Franța și-au manifestat din nou nemulțumirea cu noi proteste, deși autoritățile au interzis orice reuniuni în Place de la Concorde, cea mai mare piață din Paris, precum și pe faimosul bulevard Champs Elysees. 169 de persoane au fost arestate în Franța, sâmbătă seara. Protestatarii, însă, nu renunță la contestarea majorării vârstei de pensionare, fără vot în Parlament.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Potrivit poliției franceze, la Paris au manifestat peste 4.000 de persoane, iar forțele de ordine au fost nevoite să intervină cu gaze lacrimogene și tunuri de apă, după ce protestatarii au incendiat tomberoane și au instalat baricade.

„Cred că demonstrațiile au fost liniștite, trebuiau totuși să fie puțin mai zgomotoase. Doar așa poate Macron să ne audă.”;

„Sunt incendii provocate de guvern, nu de oamenii. Vedeți, suntem pașnici însă oricum suntem acuzați. Ei folosesc gaze lacrimogene, pentru a ne alunga, dar asta nu ne sperie.”

Proteste au avut loc și la Caen, Saint-Etienne, Roanne, Brest și Marsilia.

Reforma pensiilor a președintelui Emmanuel Macron ridică vârsta de pensionare cu doi ani, la 64 de ani, ceea ce guvernul spune că este esențial pentru a se asigura că sistemul nu se prăbușește.

Citește mai mult