OFICIAL | Alegerile din Găgăuzia pot fi amânate dacă CEC-ul de la Comrat nu va fi constituit până pe 22 decembrie

Alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, stabilite pentru 22 martie 2026, ar putea fi amânate în situația în care Comisia Electorală de la Comrat nu va deveni funcțională până pe 22 decembrie anul curent, cu trei luni înainte de data scrutinului. Precizările au fost făcute de șeful Oficiului Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, Serghei Cernev.
Curtea Supremă de Justiție, prin decizia din 27 noiembrie, a pus punctul final în procesul de anulare a hotărârii Adunării Populare din anul 2023, care a dus la desființarea Comisiei Electorale Centrale (CEC) a Găgăuziei.
Președintele Oficiului Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat afirmă că CEC-ul Găgăuziei trebuie să fie complet constituit pentru a putea începe activitatea în termenul legal.
„Legea spune clar: Comisia trebuie să înceapă lucrul nu mai târziu de 90 de zile înainte de data scrutinului. Dacă structura nu devine funcțională în timp util, există riscul ca data alegerilor să fie deplasată”, a declarat Cernev pentru Teleradio-Moldova.
Acesta a confirmat că, după decizia Curții Supreme de Justiție, vechea componență a Comisiei Electorale Centrale din Găgăuzia a fost restabilită, însă unii membri și-ar fi dat, între timp, demisia.
„Sunt informații că trei membri ar fi depus cereri de demisie, dar aceste cereri nu au fost prezentate oficial. Singurul despre care știu sigur este un reprezentant al instanțelor, care s-a stabilit în Statele Unite și a anunțat că nu-și mai poate exercita atribuțiile”, a precizat Cernev.
Comisia include câte trei membri propuși de Adunarea Populară a Găgăuziei, Comitetul Executiv și instanțele judecătorești.
„Absența unui membru nu blochează activitatea, însă, potrivit legii, Comisia trebuie completată cu nouă membri și recunoscută oficial de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, pentru a funcționa ca organ permanent”, a precizat Serghei Cernev.
O sursă bine informată de la Comrat a confirmat pentru Teleradio-Moldova că șeful interimar al Adunării Populare, Nicolai Ormanji, a invitat membrii Comisiei la o ședință ce ar urma să aibă loc pe 1 decembrie, în cadrul căreia vor fi discutate acțiunile necesare pentru a asigura funcționalitatea acestei structuri.
Precizăm că mandatul actualei componențe a Adunării Parlamentare a expirat pe 12 noiembrie anul curent. Blocajul electoral din regiune nu a permis organizarea alegerilor în termenul prevăzut de legislație – până în prima duminică după expirarea mandatului, adică până pe 16 noiembrie.
Pe 27 noiembrie, Adunarea Populară a stabilit organizarea alegerilor pe 22 martie anul viitor.
În aceeași zi, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul legislativului Găgăuziei, menținând decizia Curții de Apel Comrat din 5 iunie 2024. În acest fel, la cererea Oficiului Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, au fost anulate modificările la Codul electoral al Găgăuziei din anul 2023, prin care Comisiei Electorale de la Comrat i s-a suspendat mandatul permanent de activitate.
CITIȚI ȘI: