Spicherul Igor Grosu și vicepremierul Mihai Popșoi, în SUA pentru a discuta despre investiții și sprijin în domeniile securității, energiei și dezvoltării durabile

Atragerea investițiilor americane și consolidarea colaborării în domeniile securității, energiei și dezvoltării durabile vor fi principalele subiecte abordate de președintele Parlamentului, Igor Grosu, și vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în Statele Unite ale Americii (SUA), în perioada 1 – 10 decembrie curent.
Din delegație mai face parte și deputatul Ion Groza, iar agenda oficialilor de la Chișinău include întrevederi cu reprezentanți ai Congresului SUA, Casei Albe, Consiliului Național de Securitate și Departamentului de Stat.
Printre temele de discuții anunțate se mai numără aprofundarea dialogului strategic dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, evoluțiile socio-economice din Republica Moldova și sprijinul bilateral, precum și extinderea cooperării economice.
La Washington, președintele Parlamentului, Igor Grosu, are planificate întrevederi cu mai mulți membri ai Senatului și ai Camerei Reprezentanților. De asemenea, agenda vizitei de lucru mai include discuții cu reprezentanți ai Departamentului de Stat, precum și ai Casei Albe – Andy Baker, adjunct al Consilierului pentru Securitate Națională, și Charles McLaughlin, senior director pentru Europa și Rusia.
Vicepremierul Mihai Popșoi va participa la evenimentul public „Drumul euroatlantic al Moldovei: securitate regională, oportunități energetice și reziliență democratică”, organizat de Institutul Hudson, și va avea întrevederi cu formatori de opinie și reprezentanți ai unor centre analitice din Washington.
Delegația R. Moldova are planificate, de asemenea, întâlniri cu moldovenii stabiliți în Washington, Chicago și statul Carolina de Nord, precum și vizite la două companii gestionate de cetățeni ai Republicii Moldova.