Social

Ziua Persoanelor cu Dizabilități: două istorii despre muncă, perseverență și acceptare

În Republica Moldova, peste 160 de mii de persoane trăiesc cu dizabilități, fiecare cu propria poveste de curaj. Multe dintre ele se confruntă însă cu dificultăți în găsirea unui loc de muncă. Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, vă prezentăm poveștile lui Eugen Roșca și Stanislav Pivovarciuc, care, în ciuda obstacolelor, și-au găsit un loc de muncă și contribuie activ în comunitate.

TRM
Sursa: TRM

Eugen Roșca s-a născut surd. A învățat să lucreze la calculator cu ajutorul bunicului. Anterior, a activat la o fabrică și la un oficiu poștal, iar din 2021, este specialist pe probleme sociale la Centrul Republican Experimental de Protezare, Ortopedie și Reabilitare (CREPOR).

„Directoarea m-a întrebat dacă pot să învăț să lucrez. Am zis că depinde care este programul de la lucru, fiindcă în trecut am lucrat la poștă. Înainte, când am început lucrul aici, a fost greu, pentru că sunt surd și a fost aproape imposibil, greu am reușit la calculator”, a spus Eugen Roșca, asistat de un interpret de limbaj mimico-gestual.

Eugen comunică prin mesaje cu colegii.

„Prin mesaje am reușit să stabilim o relație de prietenie bazată pe respect, pe încredere. El întocmește dosarele beneficiarilor, fiecărui beneficiar i se întocmește un dosar cu datele lui, cu toate măsurările. El este responsabil de evidența acestor dosare”, spune Viorica Cheptene, șefa Departamentului Resurse Umane, CREPOR.

TRM
Sursa: TRM

Iar Stanislav Pivovarciuc a rămas cu o dizabilitate locomotorie după o intervenție chirurgicală. A absolvit Facultatea de Științe Politice a Universității de Stat, dar a întâmpinat multiple obstacole în găsirea unui loc de muncă în domeniu.

„La început au fost multe provocări, deoarece, fiind sănătos complet până la vârsta de 17 ani și după, brusc, viața s-a schimbat. Adică a fost din partea societății, oamenii se uitau un pic diferit, puteam fi bruscat. Am apelat în 2017 la Asociația „Motivație” cu încadrarea persoanelor cu dizabilități în domeniul muncii și ei m-au ajutat”, povestește Stanislav Pivovarciuc.

TRM
Sursa: TRM
TRM
Sursa: TRM

De atunci, Stanislav activează în cadrul Centrului psiho-socio-pedagogic în calitate de ușier.

„Și aici când am venit, aici am fost primit cu brațele deschise. Am fost acceptat așa cum sunt. Colegii m-au ajutat unde e mai dificil”, a adăugat tânărul.

Autoritățile spun că lucrează permanent asupra măsurilor pentru a asigura condiții mai bune pentru persoanele cu dizabilități.

„În domeniul social ne propunem să continuăm cu procesul de dezinstituționalizare a persoanelor cu dizabilități. Iarăși, crearea, dezvoltarea de servicii sociale pentru persoanele cu dizabilități. Noi și în cadrul reformei „Restart” am creat în fiecare raion, acum avem echipe mobile care deservesc la domiciliu persoane cu dizabilități, copii cu dizabilități. Serviciile de îngrijire la domiciliu și, nu în ultimul rând, și serviciul de asistență personală. Avem acum șapte mii de asistenți personali, care îngrijesc de șapte mii de persoane cu dizabilități severe”, menționează Vasile Cușca, secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

TRM
Sursa: TRM

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități este marcată anual la 3 decembrie. În Republica Moldova peste 160.000 de persoane au o dizabilitate confirmată, ceea ce reprezintă aproximativ 7% din populație. De la începutul anului, 230 de persoane cu dizabilități s-au încadrat în câmpul muncii.

CITIȚI ȘI:

Cornelia Cornea

Cornelia Cornea

Autor

Citește mai mult