Citiri parțiale ale contoarelor în Chișinău: mii de consumatori vor avea consum estimat la facturare

Chișinău-gaz anunță controale repetate după ce peste 41.000 de contoare nu au putut fi citite. „Chișinău-gaz” anunță că procesul de colectare a indicațiilor contoarelor de gaze naturale pentru luna decembrie s-a încheiat pe 5 decembrie, însă o parte considerabilă dintre contoarele casnice nu au putut fi citite. Din totalul de 335.823 de consumatori, la 41.299 de locuri de consum echipele întreprinderii nu au reușit să preia datele.
În aceste situații, consumul urmează să fie stabilit pe baza unui volum estimativ, conform prevederilor legale. Estimarea se face prin compararea consumului actual cu cel din perioade similare ale anilor trecuți – o procedură care poate genera diferențe față de consumul real al fiecărui consumator.
Pentru a evita erorile și pentru a ajusta corect facturile, Chișinău-gaz anunță că, în perioada 6–8 decembrie, controlorii vor reveni la aceste adrese pentru citiri repetate. Întreprinderea roagă consumatorii să permită accesul personalului la contor și își cere scuze pentru eventualele neplăceri create.
Reprezentanții companiei transmit că acest efort suplimentar are scopul de a asigura o facturare corectă și de a evita neconcordanțe care i-ar afecta pe consumatori în lunile următoare.
Totodată, Chișinău Gaz a lansat o campanie de informare privind modalitățile de colectare a indicațiilor contoarelor de gaze naturale și importanța acestora pentru o facturare corectă a consumului. Acum consumatorii pot raporta datele la contor sau să transmită indicațiile acestuia prin una dintre următoarele modalități: pe website: www.chisinaugaz.md, Telegram Bott, printr-un apel la Call-Centru: 1305 sau instalând aplicația Energocom (Google Play / App Store)
CITEȘTE ȘI:
- Diferențele din facturile la gaz, explicate: probleme de tranziție și acces limitat la contoare, spune ministrul Energiei
- Facturi pentru consumul de gaze cu date greșite: Energocom promite corectarea automată a diferențelor
- Cine colectează datele de la contoarele de gaze și ce trebuie să faceți, dacă datele din factură sunt incorecte. Precizările Energocom