Internațional

Biden declasifică informațiile despre originea pandemiei COVID-19

Președintele american Joe Biden a promulgat o lege care permite declasificarea documentelor cu privire la originea pandemiei COVID-19, care a apărut în China la sfârșitul lui 2019, relatează AFP.

„Trebuie să mergem până la capăt în privința originii pandemiei COVID-19, pentru a ne asigura că știm să prevenim mai bine pandemiile viitoare”, a declarat Joe Biden luni.

„Administrația mea va declasifica și va publica cât mai multe informații”, respectând totodată ”securitatea națională”, a dat el asigurări.

Acest text, inițiat de către opoziția republicană, s-a bucurat de un consens masiv în rândul democraților - și a fost adoptat în unanimitate în Camera Reprezențailor, în care republicanii sunt majoritari.

Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât pandemia a adâncit clivaje între partide extrem de profunde în Statele Unite - indiferent că este vorba despre vacinare, de exemplu, sau de măsuri de prevenție.

Directorul poliției federale (FBI) Christopher Wray aprecia recent că un accident de laborator la Wuhan, în China, se află ”foarte probabil” la originea pandemiei covid-19, la puțin timp după ce Departamentul Energiei a avansat o ipoteză asemănătoare.

Acest lucru a determinat Organizația Mondială a Sănătății (OMS) să le ceară americanilor să împărtășească informațiile pe care le dețin în acest sens.

Comunitatea științifică rămâne împărțită între susținătorii ipotezei unei transmiteri printr-un animal intermediar și cei care apără teza unei scăpări dintr-un laborator din Wuhan.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult