Comisarul european pentru Justiție: „Trebuie să existe o tragere la răspundere pentru crimele Rusiei în Ucraina”

Comisarul european pentru Justiție, Michael McGrath, susține că poziția Uniunii Europene rămâne aceea că Rusia trebuie să răspundă pe deplin pentru crimele comise în Ucraina, iar blocul comunitar urmărește să devină membru fondator atât al Tribunalului special pentru investigarea crimei de agresiune împotriva Ucrainei, cât și al Comisiei internaționale pentru cererile de despăgubire ale Ucrainei.
„Astăzi am subliniat importanța înființării cât mai curând posibil a Tribunalului special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei. Comisia pregătește o propunere privind semnarea acordului parțial extins referitor la tribunalul special cu dorința de a deveni unul dintre membrii săi fondatori. Iar astăzi am încurajat statele membre să facă la fel. Și am promis deja zece milioane de euro pentru a susține înființarea tribunalului special”, a spus înaltul oficial european la finalul reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne de la Bruxelles.
Comisarul european pentru democrație, justiție, statul de drept și protecția consumatorilor a mai afirmat că „justiție pentru Ucraina înseamnă și reparații pentru pagubele provocate de Rusia”.
„Am subliniat importanța înființării rapide a Comisiei Internaționale privind cererile de despăgubiri pentru Ucraina. Comisia a prezentat deja o propunere privind semnarea convenției care prevede înființarea Comisiei privind cererile de despăgubiri care va fi aprobată curând de Consiliu și săptămâna viitoare, pe 16 decembrie, voi participa la o conferință diplomatică privind semnarea convenției care prevede acest act. Încurajez toate statele membre să ni se alăture în acest pas”, a pledat McGrath, citat de Agerpres.
Întrebat de jurnaliști ce șanse au aceste inițiative să devină realitate în condițiile în care în cadrul negocierilor cu Rusia se discută inclusiv despre grațierea pentru crimele comise în Ucraina, comisarul european a spus că 'poziția UE continuă să fie că trebuie să existe o deplină tragere la răspundere pentru crimele ruse în Ucraina.
„Este vital să existe dreptate pentru Ucraina și pentru poporul ucrainean și celor care sunt victimele crimei de agresiune comise de Rusia să li se facă dreptate. De aceea vom continua cu partenerii noștri internaționali cu înființarea oficială cât mai curând posibil a Tribunalului special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei. În plus vom avea Comisia privind cererile de despăgubiri pentru Ucraina”, a mai afirmat el, subliniind că săptămâna viitoare „va fi un punct de cotitură foarte semnificativ prin semnarea convenției și faptul că UE va deveni un membru fondator”.
Comisarul european a explicat că propunerea Comisiei Europene pentru finanțarea nevoilor Ucrainei din activele înghețate rusești prevede, între altele, ca acestea să fie folosite inclusiv pentru plata de despăgubiri ucrainenilor care au avut de suferit din cauza agresiunii ruse.
„Este mai important ca oricând să fim alături de victimele din Ucraina, cei care au fost îndoliați, femeile care au fost violate, familiile care au avut copii răpiți și duși în Rusia. Nu putem să ștergem totul cu buretele, trebuie să existe justiție, trebuie să existe tragere la răspundere. Ne vom face treaba pentru a realiza arhitectura necesară, prin tribunalul special, prin Comisia pentru despăgubiri, prin propunerile făcute”, a mai afirmat Michael McGrath.
CITIȚI ȘI: