Petru Leucă, indecis în privința viitorului său

Nu știe unde va juca în anul 2026. Petru Leucă se concentrează pe filiala din comuna Trușeni a Academiei de fotbal ce îi poartă numele, după care urmează să decidă la ce echipă de club își va continua cariera de jucător profesionist. Începând cu luna iulie a acestui an, Petru a apărat culorile clubului Spartanii-Sportul Selemet. A susținut 15 meciuri în toate competițiile și a marcat 2 goluri.
Atacantul de 35 de ani nu se gândește deocamdată la un nou angajament, însă dacă va continua să joace, atunci, cel mai probabil, o va face în Republica Moldova.
„Nu cred că voi pleca. Aș putea rămâne în campionatul intern pentru a fi aproape și de Academia de fotbal și să mă implic la maximum”, a declarat Petru Leucă.
În același interviu acordat postului național de televiziune Moldova 1, Petru Leucă s-a referit la faza a doua a campionatului primei divizii moldovenești de fotbal și cine ar merita să devină laureata competiției.
„După jocul prestat, afirm că Zimbru Chișinău merită să cucerească titlul. Am văzut o echipă cu atitudine și jucători care își doresc să devină campioni”, a subliniat acealași atacant.
În cele 10 meciuri decisive, „galben-verzii” se vor baza și pe Denis Kazlouski. Atacantul din Belarus a înscris 15 goluri. În clasamentul marcator, Kazlouski este urmat de Petru Popescu de la Petrocub Hâncești, autor a 11 goluri. Și în acest caz, Petru Leucă și-a exprimat punctul de vedere referitor la cine va deveni golgheterul primei divizii moldovenești de fotbal.
„Merg pe mâna lui Kazlouski. Am fost și eu la Zimbru și spun că merită de devină campioni”, a conchis Petru Leucă.
De-a lungul carierei, Petru Leucă a evoluat la 10 echipe de club din Republica Moldova, având însă și experiențe în Ucraina, Lituania, Cambogia, India sau Thailanda.