Diaspora

Pensii și alte prestații sociale legale pentru cei peste 20.000 de cetățeni ai R. Moldova stabiliți în Canada: documente aprobate de Guvern

Cetățenii moldoveni care au muncit legal atât în provincia Quebec, cât și pe întreg teritoriul Canadei vor putea beneficia de prestații sociale în baza unor acorduri bilaterale. Guvernul de la Chișinău a aprobat miercuri, 10 decembrie, două proiecte care urmăresc extinderea protecției sociale pentru diaspora din Canada.

Primul proiect se referă la inițierea negocierilor pentru un acord în domeniul securității sociale între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Quebecului.

„Acordul reprezintă baza juridică pentru garantarea drepturilor la prestații sociale ale cetățenilor noștri care au muncit legal în provincia Quebec. În prezent, avem circa 15.000 de cetățeni moldoveni potențiali beneficiari”, a declarat secretarul general al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Dumitru Pîslaru, la ședința de Guvern.

Mai exact, cetățenii noștri stabiliți în Quebec vor putea beneficia de pensia pentru limită de vârstă, pensia de dizabilitate sau de urmaș, precum și de prestații sociale în cazul producerii unui accident la locul de muncă.

Acordul va oferi posibilitatea cetățenilor moldoveni de a beneficia de pensie prin însumarea perioadelor de muncă din Republica Moldova și Quebec.

Plata pensiei va fi efectuată lunar și va fi transferată beneficiarilor în statul de reședință - fie în Republica Moldova sau în provincia Quebec.

Dumitru Pîslaru, secretarul general al Ministerului Muncii și Protecției Sociale
Sursa: Dumitru Pîslaru, secretarul general al Ministerului Muncii și Protecției Sociale

Menționăm că Republica Moldova are încheiat un Acord de securitate socială cu Canada, însă Quebec, fiind cea mai mare provincie a statului canadian, dispune de un sistem propriu de securitate socială, motiv pentru care este necesar un acord distinct.

Cel de-al doilea proiect aprobat în ședința Guvernului din 10 decembrie prevede inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului Administrativ dintre Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova și Departamentul de Ocupare a Forței de Muncă și Dezvoltare Socială al Canadei.

Documentul este necesar pentru punerea în aplicare a acordului bilateral privind securitatea socială dintre cele două state.

„Pe teritoriul Canadei se află peste 20.000 de cetățeni de-ai noștri, conform datelor prezentate de autoritățile canadiene. Acest Aranjament Administrativ stabilește procedurile concrete de colaborare dintre instituțiile statelor noastre, schimbul de informații și documente, precum și modalitatea de stabilire a drepturilor la prestații. Negocierea acestui acord face parte din eforturile Guvernului de a extinde protecția socială pentru cetățenii noștri care au lucrat peste hotarele țării”, a precizat Dumitru Pîslaru.

În prezent, Republica Moldova are semnate circa 20 de acorduri de securitate socială, majoritatea cu state din Uniunea Europeană, dintre care 18 sunt deja aplicate pentru stabilirea pensiilor și altor prestații sociale.

În ultimii patru ani, au intrat în vigoare acorduri cu țări în care diaspora moldovenească este numeroasă, precum Spania, Grecia și Italia, facilitând accesul la pensii și alte beneficii sociale pentru mii de lucrători moldoveni.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult