Externe

Premierul Bulgariei și-a anunțat demisia înaintea votului la moțiunea de cenzură

Premierul bulgar a demisionat după protestele uriașe de miercuri de la Sofia. Rosen Jeleazkov a făcut anunțul chiar înainte de votarea moțiunii de cenzură în Parlament, a șasea la număr, și după săptămâni de proteste stradale împotriva politicilor economice și a eșecului în lupta cu corupția. Demisia survine și cu puțin timp înainte ca Bulgaria să adere la zona euro, la 1 ianuarie.

„Pentru noi, deciziile Adunării Naționale au sens numai atunci când exprimă voința cetățenilor. Romanii spuneau „vox populi, vox Dei”. Prin urmare, vă informez că, înainte de votul de neîncredere, guvernul demisionează”, a declarat Rosen Jeleazkov.

Demisia guvernului survine după ce sute de mii de oameni au protestat la Sofia și în alte mari orașe din țară și străinătate.

„Mă aștept ca acest guvern interimar să mai tragă puțin de timp și apoi să demisioneze. Cred că energia poporului îi va forța treptat pe cei din Guvern să demisioneze, deoarece sunt necesare multe reforme, mai ales în sistemul judiciar”.

„Jumătate dintre tinerii din această țară au plecat exclusiv din cauza acestor oameni. Suntem aici pentru că suntem obosiți și nu vrem ca toate rudele noastre să locuiască în străinătate. Vrem să rămânem în Bulgaria, iar singura modalitate de a rămâne acasă - e să salvăm Bulgaria. Și asta se va întâmpla: dacă nu astăzi, atunci mâine”.

„Sunt extrem de aroganți și lipsiți de rușine, ei cred au situația sub control. Presiunea constantă e singura modalitate de a schimba lucrurile”.

Demonstrații continue au loc la Burgas, Varna, Veliko Târnovo, Vidin, Gabrovo, Plovdiv sau Ruse, dar și peste hotare - La Berlin, Bruxelles și Viena. Valul de nemulțumire, cu o prezență importantă a tinerilor, a început la sfârșitul lunii noiembrie, când guvernul a încercat să adopte bugetul pe 2026, primul elaborat în moneda euro, pe care Bulgaria o va introduce la 1 ianuarie în locul levei naționale. Sub presiunea străzii, Executivul a retras la începutul lunii proiectul de buget, ce prevedea majorări de impozite și cotizații sociale, creșteri despre care manifestanții și opoziția spun că sunt menite să ascundă deturnări de fonduri. Un nou proiect de buget a fost prezentat în Parlament la începutul săptămânii.

Rodica Dimitriu

Rodica Dimitriu

Autor

Citește mai mult