Bursa de Investiții a Moldovei, înregistrată oficial: Fostul premier Dorin Recean, reprezentant al APP în Consiliul de Administrație

Bursa Internațională a Moldovei (BIM) a fost înregistrată oficial la Agenția Servicii Publice. Agenția Proprietății Publice (APP), care reprezintă statul și deține 20% din acțiuni, susține că Bursa intră într-o nouă etapă de funcționare: are bază legală și poate începe pregătirile concrete pentru dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova.
Prin activitatea sa, BIM, organizată ca societate pe acțiuni și susținută de instituții financiare și investitori strategici din țară și din regiune, printre care Bursa de Valori București, Agenția Proprietății Publice, bănci și companii de asigurări, își propune să faciliteze accesul companiilor la finanțare, să stimuleze atragerea investițiilor și să consolideze legăturile cu piețele financiare regionale.
În același timp, bursa va sprijini mediul de afaceri și va contribui la crearea unui climat investițional stabil și previzibil pe termen lung.
Conducerea Bursei Internaționale a Moldovei este asigurată de o echipă de specialiști cu experiență atât în Republica Moldova, cât și la nivel internațional, în domenii precum administrația publică, finanțele, bankingul și investițiile.
Funcția de directoare generală este exercitată de Veronica Aprintin, care a fost anterior secretară de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Activitatea curentă a instituției și dezvoltarea platformei de tranzacționare sunt gestionate de directorul general adjunct, Andrian Iastremschi, specialist cu experiență în piețe financiare și banking, inclusiv în cadrul unor instituții internaționale.
Deciziile strategice ale bursei sunt luate de Consiliul de Administrație, din care fac parte reprezentanți ai acționarilor și un membru independent.
Paul Dogaru reprezintă Bursa de Valori București și contribuie cu expertiză tehnică și cu experiența modelului românesc de piață de capital.
Agenția Proprietății Publice este reprezentată de fostul premier Dorin Recean, care aduce expertiză în politici publice și cooperare internațională.
Sectorul bancar este reprezentat de Alexandru Sonic, care oferă o vastă experiență în investiții, finanțe și gestionarea riscurilor.
Perspectiva investitorilor non-bancari și a potențialilor emitenți este asigurată de Andrei Plămădeală, iar Dumitru Vicol, în calitate de membru independent, contribuie cu o viziune obiectivă și cu o experiență solidă în domeniul piețelor de capital.
Potrivit APP, echipa de conducere și Consiliul de Administrație dețin competențe necesare pentru funcționarea eficientă a Bursei Internaționale a Moldovei, în conformitate cu standardele europene.
Structura acționariatului SA „Bursa Internațională a Moldovei”:
Bursa de Valori București – 26,67%
Agenția Proprietății Publice – 20%
Moldova Agroindbank – 10%
DONARIS Vienna Insurance Group – 11,67%
Grawe Carat Asigurări – 10%
Moldindconbank – 6,67%
MK Kredit Company – 5%
OTP Bank Moldova, Moldcell și Premier Energy – câte 3,33% fiecare
Ce urmează după înregistrarea oficială
Următorii pași în activitatea BIM includ finalizarea platformei tehnologice, stabilirea regulilor interne și pregătirea documentelor necesare pentru obținerea licenței de operator de piață de la Comisia Națională a Pieței Financiare.
Dosarul urmează să fie depus până pe 30 martie 2026.
CITIȚI ȘI: