Economic

Protest simbolic înainte de votarea bugetului: profesorii vor ridica o foaie albă – „simbol al demnității și al viitorului încă nescris”

Cadrele didactice și științifice din întreaga țară vor ridica o foaie albă, curată – „simbol al demnității și al viitorului încă nescris” – și vor citi cu voce tare prevederile din Constituția Republicii Moldova privind dreptul la muncă și la un salariu echitabil. Acțiunea se va desfășura pe 16 decembrie, în ziua în care comisiile parlamentare vor examina proiectul Legii bugetului pentru anul viitor.

Potrivit Federației Sindicale a Educației și Științei, prin acest gest corpul didactic solicită alocarea surselor financiare bugetare pentru majorarea valorii de referință utilizate la stabilirea salariilor în educație, în scopul „menținerii puterii de cumpărare și prevenirii creșterii discrepanței dintre salariul mediu din sector și media pe economie”.

„Profesorii și angajații din educație și cercetare aleg verticalitatea și responsabilitatea, cerând guvernării soluții urgente pentru sistemul educațional”, se arată într-o postare a organizației.

Acțiunea va fi organizată la locul de muncă, în timpul pauzelor, până la ora 11:30, pentru a atrage atenția asupra problemelor acute din sistemul educațional.

„Educația este fundamentul viitorului Republicii Moldova. Demnitatea celor care formează generațiile de mâine nu poate fi negociată. Federația Sindicală a Educației și Științei cere guvernării să își asume responsabilitatea și să ofere soluții reale pentru un sistem educațional echitabil și sustenabil”, precizează sursa citată.

Proiectul Legii bugetului de stat pentru 2026, votat de Parlament în prima lectură, prevede majorarea unei singure valori de referință – de la 2.200 la 2.400 de lei – aplicabilă doar unor categorii restrânse de angajați. În același timp, valoarea de referință de 2.500 de lei, utilizată pentru cea mai mare parte a salariaților din sectorul bugetar, inclusiv cadrele didactice, nu este ajustată. Sindicatele solicită majorarea acesteia cu minimum 6.8%, rata inflației prognozate.

Guvernul are pe agenda ședinței din 17 decembrie stabilirea salariului minim pentru anul viitor la nivelul de 6.300 de lei, cu 800 de lei mai mult decât în 2025. Salariul mediu pe economie prognozat este de 17.400 de lei.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult