Social

Toate traseele sunt practicabile și se circulă în condiții de iarnă

Peste 130 de drumari au împrăștiat noaptea trecută tone de material antiderapant pe drumurile naționale. Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor acum toate traseele sunt practicabile și se circulă în condiții de iarnă. Chiar și așa, în ultimele 24 de ore, s-au produs 7 accidente rutiere.

Aproape 100 de autospeciale au lucrat noaptea trecută pe traseele din țară. Drumarii au distribuit peste 1.200 de tone de material antiderapant, dintre care 27 de tone au fost sare curată.

„La ziua de azi cu partea de savură și nisip suntem asigurați 100%, mai avem peste 36 de mii de tone rămase din sezonul trecut. Pentru a fi asigurați pe deplin mai avem nevoie să achiziționăm încă 12-13 mii de tone de sare. Pe partea de tehnică avem în jur de 200 de unități care pot fi antrenate zilnic”, a declarat directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan.

Șoferii au circulat în siguranță, dar spun că unele trasee nu erau acoperite cu material antiderapant.

„Pâna la Hîncești este presărat și nisip, și sare, și poliția stă la fiecare 10 km, pentru ca șoferii să nu depășească viteza. Mai departe nu știu, fiindcă sunt de pe ruta Chisinau –Hîncești”.

„-De unde veniți? -De la Mingir. -Dar drumurile cum sunt? -Sunt bune până când”.

„Vin de la Ștefan Vodă. Drumul la Caplani, 8 km e strașnic. Te ferești de o groapă, dai în alta. -Dar e curățat? - Nici vorbă. Dacă e groapa, de unde curățat? Ghetuș și au pus câte doua grămăjoare așa de nisip și tot”.

Noaptea trecută, pe motiv că mașinile nu erau echipate cu anvelope de iarnă, pe 2 drumuri din raionul Leova, doua tiruri au deraiat de pe traseu.

„Facem acum activitatea 24 din 24 de ore, la care oricare cetățean care participă la trafic și are o problemă îi rugăm să ne sune. Vin cu o rugăminte față de toți participanții la trafic să adaptăm viteza reieșind din condițiile climaterice pe care le avem, să fim prudenți la trafic, nemijlocit să trecem la anvelope de iarnă”, a declarat directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan.

Pentru a solicita intervenția drumarilor șoferii pot apela la linia verde 022 22 55 30 sau sa utilizeze harta interactivă a Administrației de Stat a Drumurilor.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult