Economic

Pentru a scoate sectorul zootehnic din impas, statul va oferi subvenții pentru fiecare litru de lapte

Sectorul zootehnic se află în impas, deoarece, în ultimii 30 de ani, nu au existat politici de stat, care să-l susțină, spun producătorii de lapte din țară. Potrivit fermierilor, seceta, dar și războiul din Ucraina au făcut ca domeniul să stagneze. Astfel, importul de furaje și de lapte din țara vecină s-a micșorat considerabil în ultimul an, fapt ce s-a răsfrânt și asupra pieței locale. Pentru a revigora sectorul, statul a elaborat politici concrete pentru a susține femierii, iar în premieră, în acest an, vor fi oferite subvenții pentru fiecare litru de lapte colectat.

Stela Mosânzău, antreprenoare din Fundurii Vechi, Glodeni, deține în sat o fermă cu 320 de vaci. Cele 5 tone de lapte pe care le colectează zilnic le vinde fabricilor de procesare. Și-ar dori să mai cumpere vite, dar are nevoie de bani.

„Vrem, evident, să ne extindem pe piața din Republica Moldova. Este o cerere foarte mare de lapte, de produsele lactate. Avem nevoie de bani. Mii de euro ar costa o vită ca s-o vedem deja aici adusă”, spune antreprenoarea.

Și alți producători spun că, pentru a-și extinde afacerile, au nevoie de ajutor de la stat. Cel mai mult au avut de suferit din cauza secetei de anul trecut și din cauza războiului din Ucraina, care le-a dat peste cap toate planurile. Fermierii se plâng că nu au hrană suficientă și nici brațe de muncă, iar din acest motiv procesele trebuie automatizate.

„Permanent avem nevoie de medicamente, utilaje, tehnică și, neavând bani, ne creează foarte mari probleme. Dacă ar fi un ajutor de la stat sau un credit cu un procent nu mare ne-ar da posibilitate să ne dezvoltăm, să creăm mai multe locuri de muncă, să avem utilaj performant, care ne-ar ajuta în cadrul fermelor”, susține producătorul din Holercani, Roman Chirca.

„Avem mult de lucru la cadrul normativ, intervenim cu propuneri. Să minimizăm importurile și să putem oferi consumatorului final o productie autohtonă pe rafturi”, a declarat reprezentanta unei asociații, Ludmila Catlabuga.

Pentru a revigora sectorul zootehnic, statul a elaborat politici concrete. În acest an, de exemplu, vor fi acordate subvenții atât per cap de animal, cât și pentru fiecare litru de lapte produs.

„Până în luna mai va fi semnat acordul cu Banca Mondială, 25 de milioane de dolari care vor fi repartizați prin programele de la AIPA. Vom subvenționa cu 50 de procente grant - investiții făcute de către crescătorii de animale și de la partea lor de 50 la sută, încă 60 la sută, în total suma investiției cu tot cu grant se va ridica la 80%”, a declarat Vladimir Bolea.

În prezent, în țara noastră este un deficit de lapte și produse lactate de 52 la sută din necesarul de consum. Mai exact, din cele aproape 570 de mii de tone necesare, la fermele autohtone și în gospodăriile casnice se produc puțin peste 230 de mii de tone de lapte anual.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult