Corespondență Dan Alexe | UE, Ciprul și modelul danez în chestiunea imigrației
Danemarca a deținut în această a doua jumătate a anului care se încheie președinția Uniunii Europene și va preda, la summitul de la Bruxelles din această săptămână, 18–19 decembrie, președinția rotativă de șase luni a UE Ciprului. Pentru mulți, a putut fi o surpriză faptul că un guvern social-democrat, cum este cel condus de Mette Frederiksen, a putut lua măsuri legale care limitează strict migrația.
Rezultatul a fost că multe guverne din Uniunea Europeană caută acum să urmeze exemplul Danemarcei, unde legile imigrației au fost concepute de social-democrații de centru-stânga și sunt considerate esențiale pentru menținerea la putere a partidului, cu toate că noua legislație s-a confruntat cu critici vehemente.
Legislația daneză a acordării azilului se distinge prin regulile sale extrem de precise, stricte și fixe. Ea a fost întărită recent chiar de legislatorii social-democrați, în ciuda protestelor activiștilor din multe ONG-uri. Asta a dus la situația actuală, în care numărul persoanelor cărora li s-a acordat azil în Danemarca în ultimii ani s-a fixat la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani.
În rest, președinția daneză rotativă a UE a fost mai degrabă discretă. Ciprul, care preia această „președinție a Consiliului” până pe 1 iulie 2026, nu va aduce o schimbare radicală. Ciprul se va concentra în principal pe „simplificarea” reglementărilor europene în timpul viitoarei sale președinții.
Singurul aspect deosebit este acela că Nicosia a făcut cunoscut că nu va permite participarea Turciei la programul european comun de apărare, atâta timp cât Turcia „continuă să amenințe statele membre ale UE”, cum a declarat președintele Ciprului, Nikos Christodoulides.
Ce este important pentru Chișinău este că Ciprul, care are parte din teritoriu ocupat de Turcia de mai bine de jumătate de secol, încă din 1974, se arată din această pricină un mare sprijinitor al Ucrainei și al Republicii Moldova, supuse unor agresiuni similare.
„Wir schaffen das” („O s-o rezolvăm”)
A trecut un deceniu de la valul masiv al imigrației de masă declanșate de războaiele din Siria și Irak și de ascensiunea Statului Islamic. Fosta cancelară germană Angela Merkel va rămâne în memoria multora pentru fraza pronunțată atunci, în 2015: „Wir schaffen das” („O s-o rezolvăm”, „o să o ducem la capăt”) - a fost răspunsul, devenit ulterior proverbial, când a fost întrebată dacă ea consideră că Germania poate face față unui asemenea flux migrator, cum se vedea atunci.
Peste un milion de refugiați a primit Germania în acel an, iar Merkel, invitându-i să vină și să stea, spunea prin asta că Germania poate primi sistematic, an după an, câte un milion de refugiați, absorbindu-i și ajutându-i să devină cetățeni responsabili și integrați.
Între timp, îngrijorările legate de imigrație au crescut constant, întărite și de refuzul multor țări est-europene de a accepta cote de migranți, așa cum ar fi dorit țările situate „în prima linie”, cum sunt mai ales Grecia și Italia.
Multe guverne din Uniunea Europeană caută acum să urmeze exemplul Danemarcei, unde legile imigrației au fost concepute de social-democrații de centru-stânga și sunt considerate esențiale pentru menținerea la putere a partidului, cu toate că noua legislație s-a confruntat cu critici vehemente.
Legislația daneză a acordării azilului se distinge prin regulile sale extrem de precise, stricte și fixe. Ea a fost întărită recent chiar de legislatorii social-democrați, în ciuda protestelor activiștilor din multe ONG-uri. Asta a dus la situația actuală, în care numărul persoanelor cărora li s-a acordat azil în Danemarca în ultimii ani s-a fixat la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani.
Desigur, persoanele persecutate de regimuri străine beneficiază de protecție din partea Danemarcei, dacă o solicită, intrând legal în țară, dar această protecție este adesea temporară, guvernul rezervându-și dreptul de a returna un solicitant de azil în țara sa de origine atunci când acea țară este reconsiderată sigură.
Astfel, în 2022, guvernul danez a notificat aproximativ 1.200 de refugiați din Siria că permisele lor de ședere nu vor fi reînnoite, deoarece Copenhaga consideră acum că Siria este o țară sigură pentru întoarcerea refugiaților, asta în ciuda a ceea ce consideră ONU și Uniunea Europeană.
Unii consideră însă că legile daneze penalizează persoanele din anumite grupuri etnice. Astfel, refugiații care locuiesc în complexe rezidențiale desemnate drept „societăți paralele”, unde mai mult de jumătate dintre locuitori provin din medii „non-occidentale”, nu sunt eligibili pentru reunificarea familiei.
Legea permite, de asemenea, statului să demoleze blocurile de apartamente din aceste complexe. Deși guvernul danez susține că acest lucru este conceput pentru a încuraja integrarea, Uniunea Europeană și-a exprimat recent îngrijorarea cu privire la o posibilă discriminare.
Vine apoi chestiunea reîntregirii familiei refugiaților. Acest lucru este permis în anumite circumstanțe, dar regulile sunt și aici foarte stricte. Există diverse criterii pe care un refugiat trebuie să le îndeplinească pentru a-și aduce partenerul în Danemarca, criterii despre care guvernul spune că au fost concepute parțial pentru a proteja împotriva căsătoriilor forțate.
Ambii soți trebuie astfel să aibă cel puțin 24 de ani și să fi trecut un test de limbă daneză. Refugiatul din Danemarca nu trebuie să fi solicitat beneficii timp de trei ani și trebuie să fie în măsură să ofere o garanție financiară.
În 2021, Danemarca a adoptat chiar o lege care îi permitea să proceseze cererile solicitanților de azil din afara Europei, ceea ce a stârnit furia apărătorilor drepturilor omului, a ONU și a Comisiei Europene.
Se vede astfel că eticheta de „socialist” are o cu totul altă conotație în Danemarca, dar și în celelalte țări scandinave, și că un „guvern socialist”, cum este cel de la Copenhaga, se poate considera îndrituit să aplice o legislație a azilului foarte strictă.
