Externe

SUA extind și consolidează restricțiile de intrare pentru cetățeni din aproape 40 de state, invocând riscuri de securitate

Statele Unite vor menține și extinde restricțiile de intrare pe teritoriul american pentru cetățeni din aproape 40 de state, invocând riscuri la adresa securității naționale și a siguranței publice. Măsurile sunt prevăzute într-o proclamație semnată de președintele Donald Trump și publicată de Casa Albă, care urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2026.

Documentul prevede suspendarea totală sau parțială a accesului în Statele Unite pentru anumite categorii de cetățeni străini, atât în cazul vizelor de imigrare, cât și al celor temporare. Potrivit administrației americane, decizia se bazează pe evaluări realizate de Departamentul de Stat, Departamentul pentru Securitate Internă, Departamentul Justiției și comunitatea de informații.

Casa Albă susține că, în mai multe dintre statele vizate, autoritățile nu pot furniza informații fiabile despre identitatea și antecedentele penale ale propriilor cetățeni. În unele cazuri, documentele civile sunt incomplete, ușor de falsificat sau inexistente, iar registrele oficiale nu permit verificări credibile în procesul de acordare a vizelor.

Alte motive invocate includ niveluri ridicate de corupție, lipsa controlului guvernamental asupra unor regiuni ale teritoriului național, prezența activă a grupărilor teroriste, dar și rate ridicate de depășire a termenului legal de ședere în SUA după expirarea vizelor.

Administrația americană atrage atenția și asupra programelor de *„cetățenie contra investiții”,- considerate vulnerabile din punct de vedere al securității, care ar putea fi folosite pentru eludarea restricțiilor de călătorie.

Ce state sunt vizate

Proclamația menține restricții totale pentru cetățeni din mai multe state, printre care Afganistan, Iran, Libia, Somalia, Sudan și Yemen, și introduce restricții totale noi pentru alte țări, inclusiv Siria, Mali, Niger și Burkina Faso.

În paralel, sunt impuse restricții parțiale pentru cetățeni din peste 15 alte state, printre care Nigeria, Senegal, Angola, Tanzania și Zimbabwe. În aceste cazuri, sunt limitate în special vizele turistice, de studii și de schimburi educaționale, iar valabilitatea altor vize poate fi redusă.

Documentul prevede, de asemenea, suspendarea accesului în Statele Unite pentru persoanele care utilizează documente de călătorie emise sau avizate de Autoritatea Palestiniană, motivând că verificarea adecvată nu este posibilă în actualul context de securitate.

Restricțiile nu se aplică rezidenților permanenți ai Statelor Unite, deținătorilor de vize diplomatice, sportivilor care participă la competiții internaționale majore, refugiaților deja admiși sau persoanelor care au primit azil.

Proclamația prevede posibilitatea acordării unor derogări individuale, în cazuri considerate de interes național, precum și revizuirea măsurilor la fiecare șase luni. Statele vizate pot solicita ridicarea restricțiilor dacă își îmbunătățesc procedurile de verificare, documentare și cooperare cu autoritățile americane.

Casa Albă precizează că scopul măsurilor este „protejarea securității naționale și a siguranței publice”, precizând că restricțiile sunt orientate spre deficiențele instituționale ale statelor vizate, și nu împotriva imigrației în general.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult