„Crăciunul ne unește” - acțiune caritabilă cu elevi din școli profesionale și speciale
La Soroca, ajunul Crăciunului a fost despre bunătate și solidaritate. Elevi din școli profesionale și din instituții de învățământ care integrează copii cu cerințe educaționale speciale s-au reunit într-o acțiune de caritate. Împreună, au pregătit copturi și au decorat biscuiți. Evenimentul face parte din campania națională „Crăciunul ne unește. Fii bun în ajun de Crăciun!", organizată pentru al doilea an consecutiv de Ministerul Educației și Cercetării.

În bucătăria Școlii Profesionale din Soroca, atmosfera a fost una de sărbătoare. Îndrumați de profesori, elevii au pregătit torturi, plăcinte și clătite.
„Mi-a plăcut să ornamentez biscuiții. Pe parcurs îmi va prinde bine și de sărbători, voi face și cu mama acasă”.
„Aici am învățat să coc biscuiți chiar dacă știam, dar, aici, mi-a plăcut foarte tare. Poate, pe viitor, devin și eu bucatareasă”.
După ce au fost gata, produsele au fost vândute în cadrul unui târg, organizat în Piața Libertății din Soroca.

„Suntem entuziasmați, noi, elevii, că trebuie să pregătim și ne place foarte mult. Cu banii pe care îi acumulăm, ajutăm familiile nevoiașe”.
„Ca să fiu parte a acestei campanii, cumpărăm bunătățurile acestea făcute de elevii școlii profesionale”.
„O campanie foarte binevenită. Cumpărăm pentru a încălzi sufletele oamenilor care sunt flămânzi”.
Scopul acestui proiect este unul nobil. Toate fondurile colectate în cadrul acțiunii sunt direcționate către instituțiile de învățământ care integrează copii cu cerințe educaționale speciale.

„Scopul campaniei este să implicăm atât elevii din instituția noastră, cât și din alte instituții în această campanie de solidaritate, pentru a educa acest spirit al sărbătorilor de iarnă și de contribuție a fiecăruia”, spune Ivan Luța, director interimar, Școala Profesională din Soroca.

Campania „Crăciunul ne unește. Fii bun în ajun de Crăciun!” s-a desfășurat vineri în zece instituții de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova. La activități au participat elevi din 39 de școli de învățământ special și general. Aflată la cea de-a doua ediție, inițiativa, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, își propune să promoveze incluziunea socială, solidaritatea și implicarea comunității în sprijinul copiilor cu cerințe educaționale speciale.
CITIȚI ȘI: