Corespondență Dan Alexe | Ciprul preia președinția rotativă a UE: exemplu încurajator pentru R. Moldova
Ciprul și-a dezvăluit prioritățile pentru președinția sa a Consiliului Uniunii Europene, care începe pe 1 ianuarie 2026, cu accent pe autonomia europeană, securitate și apărare, migrație și sprijin comun pentru Ucraina.
Președinția cipriotă și-a dezvăluit, de asemenea, sigla președinției sale de 6 luni, un logo compus dintr-o stea care reprezintă cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, desen inspirat de broderia tradițională din Lefkara.
Ciprul, care va conduce și va administra agenda Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2026, prezintă mai multe particularități care îl apropie de democrațiile imperfecte ale Europei de Est:
Ciprul e un exemplu încurajator pentru Republica Moldova, tocmai prin imperfecțiunile democrației sale:
are o parte din teritoriu ocupat de un vecin puternic;
are baze militare străine pe teritoriul său, instalate acolo în urma unui acord cu o mare putere străină prietenoasă;
are un sistem bancar opac și este deseori acuzat că nu face mare lucru pentru a împiedica spălarea banilor.
Cel mai important pentru Chișinău este precedentul creat de faptul că Ciprul, care are parte din teritoriu, tot nordul insulei, ocupat de Turcia de mai bine de jumătate de secol, încă din 1974, se arată din această pricină un mare sprijinitor al Ucrainei și al Republicii Moldova, supuse unor agresiuni similare. Tot așa, dat fiind că Ciprul a devenit membru al UE în ciuda ocupării militare a nordului insulei de către armata turcă, arată că R. Moldova și poate chiar și Ucraina ar putea adera la UE în ciuda prezenței armatei ruse în anumite puncte ale solului lor.
A doua particularitate a Ciprului este, de asemenea, un precedent pentru instalarea permanentă a unor forțe armate NATO în țări est-europene cum sunt România, Polonia și Țările Baltice: este vorba de faptul că Marea Britanie posedă și folosește în mod permanent două mari baze militare în Cipru, pe baza unui acord bilateral, iar asta în ciuda faptului că Marea Britanie e membră în NATO, iar Ciprul nu. Asta golește de orice valoare legală obiecțiile Moscovei față de prezența unor trupe NATO în anumite țări ale Europei de Est.
În sfârșit, în privința negocierilor de aderare în sectorul economic și financiar, vedem că Ciprul, deși are un sistem bancar considerat dubios, unde un mare număr de oligarhi ruși își depun parte din avere, a putut totuși intra în UE, ba chiar și conduce acum onorific Uniunea, pentru a doua oară.
Prima președinție a Ciprului, 2012, pe când era o țară falimentară
Prima președinție a Ciprului a avut loc în 2012, pe fundalul unei crize economice cumplite, simultane cu cea din Grecia, țara-soră. Măsurile propuse atunci erau deseori disperate, ducând la mari tensiuni diplomatice. Astfel, Rusia nici măcar nu fusese informată în prealabil de faptul că depozitele bancare din Cipru, unde atât de mulți ruși bogați își depun averile, aveau să fie taxate cu aproape 10% pentru orice depozit de peste 100.000 de euro.
Președinția europeană a Ciprului avea să fie foarte dificilă, începând chiar de la relațiile cu propriii săi vecini: Turcia, care ocupă militar nordul insulei, și care și-a înghețat parțial relațiile diplomatice cu Uniunea Europeană pe durata președinției Ciprului.
Vreme de șase luni, în plină criză economică, între o Rusie din ce în ce mai agresivă și o Americă concentrată asupra alegerilor ei prezidențiale de atunci, Europa a fost condusă de o țară falimentară, pe jumătate ocupată militar de Turcia și condusă pe atunci de un președinte comunist (actualul președinte, Nikos Christodoulides, este creștin-democrat, cum este și guvernul, iar Ciprul se conduce după un sistem politic de tipul unei republici prezidențiale).
Ba chiar, în perspectiva preluării președinției UE, guvernul cipriot lansase negocieri pentru a vinde Chinei o parte din aeroportul din Larnaca.
Acum, sloganul Ciprului pentru această a doua președinție rotativă europeană a sa este: — „UE autonomă și deschisă spre lume”… Asta sună oarecum ironic, dacă ne amintim că, la referendumul privind reunificarea insulei, din aprilie 2004, înainte de intrarea în UE, grecii ciprioți au votat majoritar împotriva reunificării, pe când turcii din nord au votat în favoare, însă partea greacă a fost cea care a fost primită în Uniune, ficțiunea fiind că teoretic întreaga insulă e membră.
Asta arată, paradoxal, că nu întotdeauna aderarea la standardele cerute de Bruxelles dă neapărat cele mai bune roade.
