Scor de maidan la Ciorescu
Înfrângere usturătoare pentru naționala de fotbal în sală a Republicii Moldova „sub 19 ani”. Juniorii, conduși de pe banca tehnică de Oleg Petrov au fost învinși de Slovenia cu un neverosimil 11-0, în primul meci din grupa de calificare la Campionatul European de anul viitor. „Tricolorii” au fost carne de tun la Ciorescu încasând gol după gol.
Echipa Republicii Moldova va juca următorul meci la mini-turneul organizat în țara noastră joi, 23 martie, în compania Kazahstanului de la ora 18:00, iar pe 25 martie va întâlni Polonia, tot de la aceiași oră. Câștigătoarea grupei se va califica la turneul final al Campionatului European de juniorI „sub 19 ani”, ce va avea loc în orașul croat Poreč, în perioada 3-10 septembrie 2023.