Ninsoare în nordul și centrul R. Moldova, în ajunul Crăciunului pe stil nou: intervențiile drumarilor

Ajunul Crăciunului pe stil nou a adus vreme „de iarnă” în Republica Moldova. În noaptea de marți spre miercuri, 24 decembrie, în nordul și centrul țării au căzut ninsori, iar pe drumuri s-a format ghețuș. Administrația Națională a Drumurilor (AND) anunță că drumarii sunt în teren și intervin acolo unde este necesar.
Pentru menținerea circulației în condiții de siguranță, echipele întreprinderilor teritoriale „Drumuri” S.A. au fost mobilizate încă din timpul nopții.
Drumarii au curățat zăpada și au presărat material antiderapant pe drumuri din raioanele Briceni, Ocnița, Edineț, Florești, Bălți, Sângerei, Dondușeni, Orhei, Drochia, Glodeni, Râșcani, Soroca, Călărași, dar și în alte zone ale țării.
În total, în lucrări au fost implicate 47 de utilaje speciale, precum și 68 de muncitori. Pentru combaterea ghețușului, au fost împrăștiate peste 350 de tone de sare și o tonă de material antiderapant.
La această oră, circulația rutieră pe drumurile naționale se desfășoară în condiții specifice sezonului de iarnă, iar echipajele de intervenție rămân mobilizate în teritoriu.
În acest context, Administrația Națională a Drumurilor recomandă participanților la trafic:
- să circule cu prudență;
- să adapteze viteza la starea carosabilului;
- să se asigure că autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru iarnă.
Pentru a semnala situații de urgență sau a solicita intervenția drumarilor, cetățenii pot contacta Serviciul Operativ al AND, la numerele: (+373) 78 337 744; (+373) 60 477 117.
CITIȚI ȘI:
