Politic

Maia Sandu cere extinderea evaluării externe a judecătorilor și măsuri urgente împotriva tergiversării dosarelor

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cere extinderea evaluării extraordinare asupra judecătorilor din instanțele primare care, începând cu anul 2017, au examinat sau examinează dosare de corupție. Potrivit șefei statului, unii judecători admit intenționat tergiversarea cauzelor pentru a obține beneficii ilegale sau pentru a ajunge la expirarea termenului de prescripție. Totodată, Maia Sandu solicită simplificarea procedurii de dare în căutare a persoanelor condamnate, în contextul în care unii inculpați părăsesc țara înainte de pronunțarea sentinței definitive.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă ținute marți, 30 decembrie, la Președinție, la o zi după ce Parlamentul a adoptat Legea privind sporirea transparenței în administrarea sistemului judecătoresc și consolidarea integrității judecătorilor care examinează cauze de corupție.

Șefa statului a salutat inițiativa legislativă, însă a declarat că aceasta nu este suficientă pentru a stopa disfuncționalitățile persistente din sistemul de justiție.

Maia Sandu a spus că, deși în unele segmente ale justiției se înregistrează progrese, inclusiv datorită judecătorilor și procurorilor care își exercită atribuțiile în mod onest, există în continuare zone în care sistemul este sabotat din interior.

„Există în continuare zone ale sistemului în care actori din justiție colaborează cu infractorii și încearcă din răsputeri să păstreze elementele sistemului vechi, corupt. Este suficient să ne uităm la durata examinării dosarelor, mai ales a celor de rezonanță”, a declarat președinta.

Șefa statului a prezentat mai multe exemple de tergiversare a dosarelor. Un dosar ce vizează un grup criminal organizat se află în instanță de 11 ani, iar altul, privind traficul de droguri, este examinat de șapte ani. Totodată, două dosare de delapidare a averii străine se află pe rol de nouă și, respectiv, 11 ani, a punctat Sandu.

De asemenea, și dosarele ce vizează frauda bancară continuă să fie blocate în proceduri. Potrivit Maiei Sandu, un dosar privind escrocheriile de la Banca de Economii este examinat de instanță din anul 2013. Și alte cauze inițiate în perioada 2018–2022 încă se află pe rol.

„Într-un dosar, în trei ani au fost audiați doar trei martori. În altul, în cinci ani au fost audiați cinci martori. După mine, aceste exemple sunt o dovadă clară că unii judecători admit intenționat tergiversări și putem presupune că o fac cu scopul de a obține beneficii ilegale”, a specificat președinta.

Maia Sandu a criticat lipsa unor reacții ferme din partea organelor de autoadministrare judecătorească și a constatat că mecanismul actual de evaluare ordinară nu reușește să completeze procesul de evaluare extraordinară inițiat în instituțiile-cheie ale justiției.

În acest sens, președinta a solicitat Parlamentului, Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii și altor autorități responsabile să inițieze de urgență măsuri pentru revizuirea mecanismului de vetting, evaluare externă. Printre opțiunile avansate se numără lărgirea categoriilor de judecători supuși evaluării externe și accelerarea procedurilor interne de evaluare a performanței judecătorilor.

Un alt subiect major abordat a fost cel al persoanelor condamnate sau aflate în așteptarea sentinței definitive care părăsesc teritoriul controlat de autoritățile constituționale, folosind inclusiv regiunea transnistreană pentru a se eschiva de la executarea pedepsei.

„Procedurile actuale de dare în căutare sunt ineficiente, pentru că presupun termene care pun în pericol localizarea persoanei. Se pierde astfel șansa ca aceasta să fie adusă în fața justiției”, a declarat Maia Sandu, solicitând Guvernului modificări legislative care să permită simplificarea procedurii de dare în căutare, imediat după pronunțarea sentinței și aplicarea măsurii de arest.

În final, președinta a reiterat că reforma justiției este esențială pentru funcționarea statului și pentru parcursul european al Republicii Moldova, precizând că, dacă măsurile întreprinse până acum se dovedesc insuficiente, e necesar să fie corectate și accelerate.

„Este mai bine să avem o perioadă de ajustări și schimbări în sistem decât să asistăm la tergiversarea la nesfârșit a dosarelor și la situații în care cei vinovați scapă de răspundere prin lipsă de acțiune”, a conchis șefa statului.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult