Social

Aproape 200 de persoane au ajuns la Urgență în noaptea de Revelion. Un pacient a fost operat după explozia focului de artificii

Un pacient se află internat în Secția de Terapie Intensivă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale în urma exploziei unui foc de artificii, în noaptea de Revelion, potrivit unui comunicat al IMSP Institutul de Medicină Urgentă (IMU). În total, aproape 200 de persoane s-au adresat Departamentului de Primiri Urgențe în noaptea dintre ani, iar 35 au necesitat spitalizare.

Potrivit instituției, „în cursul nopții, doi pacienți s-au prezentat la spital în urma exploziilor provocate de focurile de artificii”. Unul dintre aceștia a primit îngrijirile medicale necesare și a fost externat, urmând tratament ambulatoriu, în timp ce „cel de-al doilea pacient a necesitat intervenție chirurgicală și este internat în prezent în Secția Terapie Intensivă”.

Conform datelor oficiale, „la nivelul Departamentului de Primiri Urgențe de la Institutul de Medicină Urgentă s-au adresat 197 de persoane, care au fost consultate și investigate de echipele medicale”. Dintre acestea, „35 de pacienți au necesitat spitalizare, în funcție de gravitatea afecțiunilor”.

Cele mai multe internări au fost înregistrate în Departamentul de Chirurgie, cu 15 pacienți. Alte opt persoane au fost spitalizate în Traumatologie și Ortopedie. Totodată, în departamentele de Neurologie și Neurochirurgie au fost internați câte cinci pacienți, iar alți doi au fost direcționați către Departamentul Anestezie și Terapie Intensivă.

În noaptea dintre ani, la Unitatea de Primiri Urgențe au ajuns și „4 pacienți victime ale unor agresiuni”. După efectuarea consultațiilor și a investigațiilor necesare, aceștia nu au avut nevoie de spitalizare, fiind externați și urmând să fie monitorizați ambulatoriu, sub supravegherea medicului de familie.

La finalul comunicatului, conducerea instituției a transmis un mesaj de apreciere personalului medical și serviciilor de urgență: „Mulțumim tuturor serviciilor de urgență și colegilor din cadrul unității medicale care au depus un efort deosebit și au asigurat asistența medicală necesară pe parcursul acestei zile de sărbătoare”.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult