Secetă de goluri în Premier League

Secetă de goluri în prima divizie engleză de fotbal. Trei dintre ultimele patru meciuri ale etapei a 19-a s-au încheiat cu scorul alb de 0:0, iar spectacolul a lipsit cu desăvârșire. Manchester City a jucat în deplasare cu FC Sunderland, iar partida s-a încheiat cu scorul alb de 0:0. „Citadinii" erau obligați să câștige pe Stadium of Light însă au pierdut două puncte și acum au un handicap de 4 puncte față de liderul clasamentului, Arsenal Londra. În minutul 7, portughezul Bernardo Silva a marcat, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
La cealaltă poartă, italianul Gianluigi Donnarumma a avut câteva intervenții salvatoare în fața atacanților adverși, iar în minutul 75, Manchester City putea deschide scorul, însă croatul Joško Gvardiol a trimis balonul în bară.
La finalul săptămânii, Manchester City va găzdui pe Chelsea Londra, iar FC Sunderland va juca deplasare cu Tottenham Hotspur. Echipa condusă de danezul Thomas Frank a jucat pe terenul lui FC Brentford și nici în acest meci nu s-a marcat. La oaspeți, internaționalul român Radu Drăgușin a fost rezervă neutilizată.
FC Liverpool a câștigat ultimele 4 meciuri jucate în 2025, însă a început cu stângul noul an. „Cormoranii" au jucat acasă cu Leeds United, formație pe terenul căreia a remizat spectaculos în urmă cu câteva săptămâni, dar nici de această dată nu au izbutit să ia toate punctele. Partida s-a încheiat nedecis, scor 0:0. Echipa-gazdă risca chiar să piardă. În minutul 81, Dominic Calvert-Lewin a introdus balonul în poartă, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
Într-un alt meci, formațiile londoneze Crystal Palace și FC Fulham și-au împărțit punctele, scor 1:1. Gruparea condusă de germanul Oliver Glasner a condus cu 1:0 la pauză, grație golului marcat de francazul Jean-Philippe Mateta. Fulham a egalat cu 10 minute până la final prin Tom Cairney.