Un tânăr moldovean, găsit fără suflare pe un câmp din Italia. MAE: „Menținem legătura cu autoritățile italiene și cu familia sa”

Un tânăr moldovean, în vârstă de 25 de ani, a fost găsit fără suflare, cu o rană la tâmplă, pe un teren agricol din Italia. Potrivit presei italiene, acesta lucra ca ospătar în câteva localuri din Mestre.
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirmă, prin intermediul Consulatului General al Republicii Moldova la Padova, decesul unui cetățean al Republicii Moldova pe teritoriul Republicii Italiene”, a menționat MAE într-un comunicat.
Potrivit misiunii diplomatice, Consulatul General al țării noastre la Padova menține legătura cu autoritățile italiene și cu familia persoanei decedate.
Corpul neînsuflețit urmează a fi înhumat pe teritoriul Republicii Italiene.
Autoritățile italiene desfășoară investigațiile de rigoare și iau în calcul ipoteza unei fapte cu caracter penal. Informații detaliate urmează a fi comunicate ulterior Consulatului General al Republicii Moldova la Padova.
Conform informațiilor preliminare comunicate de către autoritățile italiene, persoana locuia în proximitatea zonei unde a fost depistat corpul neînsuflețit. Acesta a fost găsit de către o persoană, iar la fața locului nu au fost identificate arme. De asemenea, nu au fost observate alte leziuni vizibile pe corp, cu excepția celei din zona capului.
Anchetatorii din Italia cercetează cauzele morții tânărului și dacă, pe lângă rana de la tâmplă, posibil cauzată de o armă de foc sau un obiect contondent, mai există și alte leziuni care nu au fost observate la primul examen al victimei.
Între timp, carabinierii din Veneția continuă investigațiile pentru a reconstitui ultimele ore de viață ale tânărului care lucra ca ospătar în câteva localuri din Mestre și, se pare, ar fi fost angajat pentru un serviciu în noaptea de Revelion, unde însă nu s-a prezentat.
Urmează să fie audiați prietenii și colegii de muncă ai victimei, în special un tânăr care ar fi fost în compania tânărului care a decedat, după ce a plecat din localul unde își terminase tura.
Moldoveanul ar fi fost găsit fără suflare pe un teren agricol, lângă un canal de scurgere. El purta încă hainele de lucru, motiv pentru care se crede că moartea sa ar fi survenit în noaptea de 30 decembrie.
Sergiu Țârnă, tânărul decedat, era întins pe partea dreaptă, îmbrăcat în haine negre care ar putea fi uniforma de ospătar sau barman, având asupra lui documentele sale și câteva obiecte personale, ceea ce a permis identificarea rapidă, scrie Rotalianul. Carabinierii verifică și imaginile camerelor din zonă: deși perimetrul e slab locuit, în apropiere există totuși obiective precum un oficiu poștal și o cazarmă, iar traficul nocturn este limitat, ceea ce ar putea ajuta la identificarea vehiculelor suspecte.
Tânărul era rezident în zona venețiană, locuise la Chirignago și era stabilit de ani buni în Mestre. Prietenii spun că pentru Sergiu ar fi început o perioadă dificilă. În ultima săptămână, până în seara de 30 decembrie, el ar fi lucrat alături de un prieten de-al său, la un bar din Mestre, încercând să câștige bani în plus.
CITIȚI ȘI: