Protecția Groenlandei va fi discutată în cadrul NATO, dacă va fi nevoie, afirmă șeful diplomației germane

Groenlanda aparține Danemarcei, iar NATO ar putea discuta despre consolidarea protecției sale, dacă va fi nevoie, a afirmat luni, 5 ianuarie, ministrul de Externe german, Johann Wadephul, transmite Reuters.
Wadephul a făcut aceste declarații după ce președintele american Donald Trump a amenințat din nou că va prelua controlul asupra Groenlandei, o perspectivă care i-a alarmat pe aliații NATO și a căpătat o nouă urgență după ce republicanul și-a pus în practică amenințările de a-l răsturna de la putere pe liderul venezuelean Nicolas Maduro.
Trump a declarat în repetate rânduri că dorește să preia Groenlanda, o ambiție exprimată pentru prima dată în 2019, în timpul primului său mandat.
„Avem nevoie de Groenlanda, absolut. Avem nevoie de ea pentru apărare”, a declarat Trump, pe 4 ianuarie, pentru revista The Atlantic, citează Agerpres.
Într-o discuție cu reporterii în Lituania, Wadephul a declarat că Germania are întrebări cu privire la înlăturarea lui Maduro și a subliniat că poporul venezuelean ar trebui să determine viitorul țării în alegeri libere și corecte, după ce Trump a spus că SUA vor conduce țara.
În ceea ce privește Groenlanda, Wadephul a subliniat că aceasta face parte din Danemarca.
„Și, din moment ce Danemarca este membră a NATO, Groenlanda va fi, în principiu, și ea subiect al apărării NATO”, a spus el.
„Iar dacă există cerințe suplimentare pentru consolidarea eforturilor de apărare privind Groenlanda, atunci va trebui să discutăm acest lucru în cadrul alianței”, a insistat șeful diplomației germane, fără să detalieze natura acestor discuții.
Și Guvernul german a apărat luni, 5 ianuarie, statutul Groenlandei de teritoriu autonom al Danemarcei și a reiterat că frontierele nu pot fi modificate sau anexate prin forță.
„Este perfect clar: Groenlanda este un teritoriu autonom care aparține Danemarcei. Frontierele nu pot fi modificate prin forță, teritoriile nu pot fi anexate prin forță”, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct Sebastian Hille la conferința de presă regulată a guvernului, relatează EFE.
„Pentru noi, se aplică principiile dreptului internațional, așa cum sunt consacrate în Carta ONU, iar cancelarul federal a precizat acest lucru în repetate rânduri în trecut”, a adăugat el.
Hille a subliniat că, în toate problemele legate de Groenlanda, Germania menține un dialog strâns cu Danemarca, precum și cu partenerii săi europeni, care împărtășesc această poziție.
Mai mult, el a indicat că, în comunicarea Berlinului cu Washingtonul, „suntem clari în această privință”.
Reacția UE la situația din Venezuela și la declarațiile lui Trump despre Groenlanda
Uniunea Europeană se așteaptă ca partenerii săi să respecte principiile suveranității și integrității unui teritoriu, a afirmat, pe 5 ianuarie, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în urma amenințărilor președintelui american Donald Trump cu privire la Groenlanda, informează AFP.
„UE va continua să apere principiile suveranității naționale, integrității teritoriale și inviolabilității frontierelor”, a declarat Anitta Hipper, purtătoare de cuvânt pentru politica externă a Uniunii Europene.
„Acest lucru este cu atât mai important cu cât integritatea teritorială a unui stat membru al UE este pusă sub semnul întrebării”, a adăugat ea.
Cât privește capturarea lui Maduro, aceasta reprezintă o oportunitate pentru o tranziție democratică în Venezuela, a spus aceeași sursă.
„Este prea devreme să analizăm și să evaluăm toate implicațiile în termeni de evaluare juridică”, a declarat Hipper, care nu a comentat modul în care UE ar caracteriza acțiunea SUA.
„Merită să ne amintim că Nicolas Maduro nu avea legitimitatea unui lider ales democratic”, a adăugat ea.
Oficialul european a refuzat să comenteze la întrebarea dacă UE consideră că președintele american Donald Trump este interesat de o tranziție democratică în Venezuela.
Anitta Hipper a declarat, totodată, că tranziția din Venezuela trebuie să o includă pe laureata Premiului Nobel pentru Pace și lidera opoziției venezuelene, Maria Corina Machado.
„Următorii pași implică un dialog care vizează o tranziție democratică, care trebuie să-i includă pe Edmundo Gonzalez și pe Maria Corina Machado”, a declarat Hipper, referindu-se la Edmundo Gonzalez Urrutia, despre care opoziția a susținut că a câștigat alegerile prezidențiale din Venezuela din 2024 și care trăiește în exil în Spania.
CITIȚI ȘI: