Sport

Real Madrid este în finala Supercupei Spaniei. Urmează „El Clasico”

Real Madrid s-a calificat în finala Supercupei Spaniei după victoria în fața concitadinei Atletico, scor 2-1. Federico Valverde și Rodrygo au marcat golurile formației pregătite de Xabi Alonso. Urmează meciul pentru trofeu, cu rivala FC Barcelona.

Federico Valverde a înscris cu un șut fabulos din lovitură liberă în minutul 2. Uruguayanul, căpitanul lui Real, a dat apoi și pasa decisivă la golul lui Rodrygo din minutul 55.

După doar 3 minute, Atletico Madrid a redus din diferență prin Alexander Sorloth. În continuare, același Sorloth, dar și Griezmann, Llorente și Alvarez au ratat ocazii bune de egalare. Real Madrid a rezistat și va juca în finala Supercupei cu FC Barcelona. Meciul se va disputa duminică, 11 ianuarie, tot la Djedda, în Arabia Saudită.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult