Fostul director adjunct al SIS rămâne în arest preventiv încă 30 de zile, în dosarul de trădare

Fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile în România, în dosarul în care este acuzat de trădare și de transmiterea unor informații secrete către KGB al Republicii Belarus. Decizia a fost pronunțată joi, 8 ianuarie, de Înalta Curte de Casație și Justiție, transmite Agerpres.
Este vorba despre Alexandru Bălan, care se află în detenție din 10 septembrie 2025, măsura arestului preventiv fiind prelungită pentru a patra oară de instanțele din România, la solicitarea procurorilor DIICOT.
Bălan, în vârstă de 47 de ani, cu dublă cetățenie, moldovenească și română, a fost reținut pe 8 septembrie 2025, la Timișoara, și pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmiterea de informații secrete de stat, în formă continuată.
Potrivit DIICOT, începând cu anul 2024, acesta ar fi fost implicat în divulgarea neautorizată a unor informații clasificate, în contextul în care a deținut anterior funcții de conducere în cadrul Serviciului de Informații și Securitate.
Anchetatorii susțin că, în perioada 2024-2025, Alexandru Bălan ar fi avut două întâlniri în Budapesta, cu ofițeri ai KGB din Belarus, existând suspiciuni că aceste întrevederi ar fi vizat transmiterea de instrucțiuni și efectuarea unor plăți pentru serviciile prestate.
Cercetările continuă, iar inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
CITIȚI ȘI: