Bani nedeclarați la Aeroport | O pasageră a încercat să scoată ilicit din țară peste 48.000 de dolari
O tentativă de transportare ilicită a peste 48.000 de dolari americani a fost documentată la Aeroportul Internațional Chișinău, la un pasager de pe ruta Chișinău–Baku.

O nerezidentă în vârstă de 27 de ani a selectat culoarul verde „nimic de declarat” și, suplimentar, la întrebările funcționarilor vamali, a comunicat că nu transportă bunuri sau mijloace financiare pasibile declarării.
În urma controlului efectuat, în geanta acesteia a fost depistată suma de 48.100 de dolari americani, nedeclarată conform prevederilor legale.
Mijloacele financiare au fost ridicate, iar cazul este examinat de Direcția urmărire penală a Serviciului Vamal, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și aplicării măsurilor prevăzute de legislația în vigoare.
Potrivit Serviciului Vamal, declararea mijloacelor financiare este obligatorie atunci când suma totală transportată este în valoare de 10.000 de euro sau echivalentul acesteia ori mai mult, per persoană. Nerespectarea obligației de declarare atrage răspundere conform cadrului legal.

