Încă doi procurori din R. Moldova au promovat vetting-ul: CSP a aprobat rapoartele Comisiei de Evaluare

Procurorul-șef interimar al Secției politici și management al proiectelor din cadrul Procuraturii Generale, Gheorghe Borș, și procurorul Vitalie Codreanu, cunoscut pentru rolul său în gestionarea dosarului „kuliok”, nu au probleme de integritate etică și financiară. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a aprobat, pe 15 ianuarie, rapoartele Comisiei de Evaluare Externă, care a recomandat promovarea vetting-ului de către cei doi acuzatori de stat.
Gheorghe Borș a exercitat, din septembrie 1998, funcția de procuror în cadrul Procuraturii raionului Hâncești.
Ulterior, din 22 decembrie 2017, a fost numit în funcția de procuror în cadrul Procuraturii Generale, la Secția politici, reforme și management al proiectelor.

Vitalie Codreanu și-a început activitatea în calitate de procuror din iulie 2011, inițial în Secția conducere a urmăririi penale în organele centrale ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Serviciului Vamal de la Procuratura Generală.
Începând cu luna iulie 2016, Codreanu activează la Procuratura Anticorupție și este cunoscut pentru instrumentarea inclusiv a dosarului „kuliok”, în care este vizat fostul președinte Igor Dodon.

Menționăm că cei doi procurori nu au trecut cu brio de pre-vetting, atunci când au candidat la funcții de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.
Comisia de Evaluare a Procurorilor a notificat, până în prezent, 190 de acuzatori de stat, iar rapoartele au fost finalizate în cazul a doar 50 dintre aceștia.
CITIȚI ȘI: