Dacia Buiucani Chișinău a început pregătirile pentru a doua parte a sezonului competițional cu noul antrenor! Primele declarații ale lui Igor Negrescu

Igor Negrescu deja a intrat, cum se spune „în pâine”., efectuând câteva antrenamente cu fotbaliștii din lot, și a făcut și primele declarații în funcția de antrenor principal al clubului din capitală. În vârstă de 46 de ani, tehnicianul Igor Negrescu, l-a înlocuit pe Viorel Frunză, care a plecat de la echipa din capitală la finalul anului trecut.
Noul antrenor și-a trasat principalele obiective pentru partea a doua a sezonului. Dacia Buiucani s-a calificat în faza a doua a campionatului primei divizii valorice a fotbalului moldovenesc.
„Pentru mine este o provocare. Mi-aș dori foarte mult că odată cu venirea mea să implementez lucruri noi. La echipa de seniori vom încerca să continuăm filosofia clubului care o folosim la copii și juniori, doar că diferența este că pe lângă implementarea modelului de joc, vom avea nevoie nu doar de dezvoltare. La seniori apare și un segment important care este rezultatul. Este nevoie de o dezvoltare continuă. Foarte mult ne dorim ca fotbaliști din componența actuală să ajungă la echipele naționale.”., a dezvăluit antrenorul Igor Negrescu
Dacia Buiucani și-a păstrat în mare parte lotul din prima parte a sezonului. Totuși câțiva fotbaliști au plecat de la echipă la finalul anului precedent. Este vorba de Vlad Pascari, Marin Căruntu, Vsevolod Nihaev și Maxim Focșa.
„Schimbul de antrenor este mereu surprinzător pentru oricine. Dar asta a fost decizia clubului. A venit un nou antrenor, îl cunoaștem cu toții pentru că e de mult timp la club. Mereu schimbul de antrenori dă un nou impuls echipei. Pot să zic cu toată încrederea că clubul nostru o să lupte până la urmă în fiecare meci, indiferent de adversar, o să luptăm doar pentru victorie.”., a menționat Doru Calestru, fotbalist Dacia Buiucani
Dacia Buiucani se va pregăti pentru partea a doua a sezonului în Republica Moldova, iar la finalul lunii va participa la turneul Cupa de Iarnă timp de aproape o lună. Echipa din capitală este într-o grupă cu CSF Spartanii-Sportul, CF Univer, FC Olimp, ambele din Comrat, Iskra Rîbnița și Real Sireți.
„Atmosfera e foarte bună, antrenor nou. Îmi place cum se implică antrenorul, Igor Negrescu. De la început e greu, avem mai multe alergări după o pauză mai îndelungată. Cred că în 2-3 săptămâni ne revenim toți la forma care am fost.”., a menționat Viorel Vărzaru, fotbalist Dacia Buiucani
Dacia Buiucani va avea un program infernal în startul părții a doua a sezonului. Echipa antrenată de Igor Negrescu va juca primul meci oficial din 2026 cu Sheriff Tiraspol, în sferturile de finală ale Cupei Moldovei, iar peste câteva zile se va confrunta cu Petrocub Hîncești în prima etapă a fazei a doua a campionatului.