Social

Regulament: Liceenii care nu-și lichidează corigențele în termenele stabilite de profesori vor fi exmatriculați

Elevii din ciclul primar și gimnazial nu repetă anul, indiferent de notele obținute, prevede noul Regulament privind evaluarea elevilor. Totuși, acest lucru nu înseamnă că situațiile școlare rămân nerezolvate. Elevii sunt obligați să-și lichideze corigențele sau situațiile neîncheiate înainte de examenele de absolvire a gimnaziului. În cazul elevilor de la liceu, aceștia pot fi exmatriculați, dacă nu obțin promovarea în termele stabilite.

„Elevii din învățământul primar și gimnazial erau promovați și treceau în următoarea clasă, indiferent de rezultatele învățării. Doar că situația neîncheiată, cu alte cuvinte, notele anuale între 1 și 4, trebuie lichidate până în clasa a IX-a”, a explicat Corina Lungu, șefa Direcției politici în învățământul general din cadrul Ministerului Educației și Cercetării (MEC), la emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”.

Termenul pentru lichidarea corigențelor este stabilit de Consiliul profesoral al fiecărei instituții, a adăugat Corina Lungu.

„Acest termen, în conformitate cu prevederile acestui regulament, este până la începutul următorului an de studii. În cazul în care elevul are situație de corigență pentru un semestru, lui i să dă termen până la sfârșitul anului de studii în curs. În cazul în care această corigență este pentru semestrul doi, elevului i se dă termen pe toată vara, până la începutul următorului an de studii. În cazul în care elevul, din motive obiective sau subiective, nu reușește să susțină această corigență, el oricum începe următorul an de studii”, a detaliat Corina Lungu.

Situația este diferită în cazul elevilor de liceu, unde lichidarea corigențelor în termenele stabilite este obligatorie.

„Pentru învățământul liceal, această prevedere de lichidare a corigenței în anul în curs este o condiție obligatorie. Sau, cu alte cuvinte, în cazul în care tu nu te încadrezi în termenele stabilite de Consiliul profesoral și ești elev de liceu, ca să-ți revizui situația școlară și să obții promovarea - atunci ești exmatriculat”, a punctat reprezentanta MEC.

De menționat că regulamentul face o distincție clară între elevii corigenți și cei amânați, două situații speciale care sunt adesea confundate.

Potrivit documentului, elevul corigent este cel care are media semestrială sau anuală sub nota 5, la una sau mai multe discipline, iar școala îi stabilește un termen clar pentru lichidarea corigenței.

În schimb, elevul amânat este cel căruia nu i-a putut fi încheiată situația școlară din motive obiective, precum probleme de sănătate, un număr mare de absențe sau studii temporare peste hotare. În acest caz, situația școlară se încheie ulterior, prin decizia Consiliului profesoral.

Potrivit Regulamentului privind evaluarea și notarea rezultatelor învățării, care stabilește norme obligatorii pentru toate instituțiile de învățământ din Republica Moldova, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar, evaluarea elevilor se face fie prin note de la 1 la 10, fie prin calificative precum excelent, foarte bine, bine, satisfăcător sau nesatisfăcător.

Potrivit Corinei Lungu, documentul introduce trei tipuri principale de evaluare: inițială, formativă și sumativă. Evaluarea inițială se face la începutul anului de studii pentru a determina nivelul de pregătire al elevilor. Evaluarea formativă are loc pe parcursul procesului didactic și urmărește îmbunătățirea rezultatelor învățării, iar evaluarea sumativă certifică performanțele elevilor la finalul semestrului, anului sau ciclului de învățământ.

La sfârșitul anului școlar, Consiliul profesoral notează situația fiecărui elev. În baza acestei decizii, directorul școlii emite un ordin care confirmă promovarea elevilor, iar numărul acestui ordin se trece în catalog.

Autor: Alina Chiperi

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult