N-a „văzut” un bărbat dat în căutare, după ce a primit mită 500 de euro: Polițist din Chișinău, condamnat la închisoare

Un polițist de la Chișinău, care a pretins o mită de 500 de euro de la un moldovean pentru a nu-l preda autorităților din România, a fost condamnat la șase ani de închisoare, dintre care trei ani cu executare. Totodată, omul legii a fost amendat cu 300.000 de lei pentru corupere pasivă.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, inculpatul deținea funcția de ofițer de investigații în cadrul Inspectoratului de Poliție din sectorul Râșcani al capitalei când a pretins, în aprilie 2020, mita de la bărbatul căutat de organele de drept din România.
În schimbul banilor, polițistul urma să nu anunțe locul aflării moldoveanului căutat.
Pe lângă amendă și pedeapsa cu închisoarea, instanța l-a privat pe condamnat de dreptul de a ocupa funcții publice sau de demnitate publică pe o perioadă de șapte ani.
Sentința nu este definitivă, iar bărbatul a fost obligat să nu părăsească teritoriul R. Moldova până la pronunțarea unui verdict final.
Pentru asigurarea achitării amenzii, instanța a menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor inculpatului.
CITIȚI ȘI: