„Retragerea trupelor din Donbas, condiție pentru pace?”: Discuție aprinsă între un oficial rus și un reporter internațional

Trimisul special al liderului rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a intrat recent într-o dispută publică cu jurnalistul Financial Times (FT), Christopher Miller, pe tema situației din Donbas. Conflictul a pornit după ce Miller a publicat pe rețeaua socială X informații dintr-un articol FT, potrivit cărora „SUA oferă Ucrainei garanții de securitate în schimbul retragerii trupelor din Donbas”.
„Zelenski a declarat că garanțiile de securitate dintre SUA și Ucraina sunt gata pentru semnare. De ce există această întârziere? Administrația Trump a sugerat Ucrainei că garanțiile de securitate din partea SUA depind de consimțământul Kievului privind retragerea trupelor din Donbas”, a scris jurnalistul.
Dmitriev a reacționat la postare, afirmând că retragerea trupelor din Donbas ar reprezenta „calea spre pace pentru Ucraina”. În replică, Miller a subliniat că un astfel de deznodământ este posibil doar dacă se retrag trupele rusești.
„Retragerea Rusiei din Donbas - și retragerea completă a acesteia din Ucraina - este calea spre pace. Atâta timp cât trupele rusești rămân pe pământul ucrainean, pacea nu va veni. Ocupația nu înseamnă pace”, a punctat jurnalistul.
Disputa a degenerat ulterior în atacuri personale, Dmitriev acuzându-l pe Miller de „incitare la război” și de răspândirea „narațiunilor false britanice”, care ar împiedica, potrivit lui, soluționarea pașnică a conflictului.
Reprezentanții americani au respins, însă, aceste acuzații. Adjuncta purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Anna Kelly, a infirmat informațiile potrivit cărora SUA ar oferi Ucrainei garanții de securitate doar dacă Kievul renunță la Donbas.
„Este absolut fals — singurul rol al SUA în procesul de pace este să aducă ambele părți împreună pentru a încheia un acord”, a spus Kelly, potrivit nv.ua.
Totodată, un interlocutor apropiat poziției Washingtonului a precizat că SUA „nu încearcă să forțeze Ucraina să facă concesii teritoriale”.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, pe 25 ianuarie, că documentul privind garanțiile de securitate din partea SUA este gata în totalitate și că Ucraina așteaptă ca partenerii să fie pregătiți în privința datei și locului semnării acestuia. Ulterior, liderul de la Kiev a anunțat că delegațiile ucraineană, americană și rusă se vor întâlni din nou duminică, 1 februarie.
„Există chestiuni care trebuie pregătite pentru următoarea întâlnire. Inițial, am discutat că echipele se vor întâlni din nou duminică. Ar fi bine dacă această întâlnire ar putea fi grăbită”, a spus Zelenski.
Menționăm că prima întâlnire trilaterală între Ucraina, SUA și Rusia a avut loc pe 23 ianuarie în Emiratele Arabe Unite. Șeful delegației ucrainene, Rustem Umerov, a declarat că părțile au discutat despre parametrii privind încheierea războiului, însă, potrivit agenției Reuters, prima zi a negocierilor de la Abu Dhabi nu a adus niciun compromis în problema teritorială.
Anterior, pe 22 ianuarie, consilierul lui Vladimir Putin, Iurii Ușakov, declara că „fără rezolvarea problemei teritoriale conform formulei convenite la Anchorage, nu trebuie să ne așteptăm la realizarea unei soluționări pe termen lung”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a insistat și el asupra discutării așa-numitei formule de la Anchorage.
Negocierile trilaterale de la Abu Dhabi au continuat pe 24 ianuarie și au durat mai bine de trei ore. Volodimir Zelenski a apreciat că discuțiile au fost „constructive” și s-au concentrat, în special, pe posibilii parametri ai încheierii războiului, menținând speranța unei soluții pașnice pentru conflictul din Ucraina.
CITIȚI ȘI: