Justiție

Fostul șef al IGP, condamnat la închisoare, de negăsit: ministra de Interne admite că Pînzari ar fi fugit în regiunea transnistreană

Fostul șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Alexandru Pînzari, condamnat pe 19 ianuarie la trei ani de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), este de negăsit de nouă zile. Ministra de Interne, Daniella Misail-Nichitin, admite că acesta ar fi putut fugi în regiunea transnistreană.

Atât timp cât nu a fost localizat la adresa de domiciliu, nu excludem și o posibilitate ca acesta să părăsească teritoriul Republicii Moldova prin regiunea din stânga Nistrului. Exact din acest considerent au fost înaintate demersurile de căutare internațională”, a declarat ministra, după ședința Guvernului din 28 ianuarie.

Din cele trei persoane condamnate în același dosar, inclusiv finul lui Vladimir Plahotniuc, Dorin Damir, și Valeriu Cojocaru, fost șef al Direcției Operațiuni Speciale (DOS) din cadrul MAI, doar Damir s-a predat poliției în aceeași zi.

Ceilalți doi au fost dați în urmărire internațională. La scurt timp, Valeriu Cojocaru a anunțat că a solicitat azil în Germania.

Nu avem încă un răspuns oficial de la Interpol. Aceste măsuri au fost luate în special în cazul domnului Pînzari, ca să ne asigurăm în eventualitatea în care acesta ar putea părăsi teritoriul Republicii Moldova - să existe mecanismele de identificare și reținere prin structurile Interpolului. În cazul domnului Cojocaru, acesta se află în afara Republicii Moldova și, așa cum cunoașteți din informația pe care a postat-o în spațiul public, se afla în Ungaria”, a adăugat ministra de Interne.

Menționăm că procurorii au demonstrat în instanță că Dorin Damir a fost angajat, în 2017, „formal și ilegal” în Direcția Operațiuni Speciale - o subdiviziune specială a MAI, lichidată ulterior, după pierderea guvernării de către Partidul Democrat condus de Vlad Plahotniuc. Acesta ar fi activat sub pseudonimul „Holrio”, fiind încadrat inițial ca inspector principal, iar ulterior - în calitate de comisar, fără a se prezenta efectiv la serviciu, dar beneficiind de salariu din bugetul de stat.

Angajarea ar fi fost justificată, la acel moment, printr-o pretinsă „misiune sub acoperire”, explicație pe care procurorii o califică drept „pretext”, acțiunile fiind considerate ilegale și prejudiciabile pentru stat.

În 2018, Damir ar fi obținut acte de identitate și un permis de conducere pe numele Dumitru Busuioc, pe care le-ar fi folosit inclusiv pentru a călători în Ucraina.

Pe parcursul procesului, toți cei trei inculpați au pledat nevinovați.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, cei trei vor trebui să restituie statului un prejudiciu de 170 de mii de lei.


Fuga condamnaților în regiunea transnistreană cu puțin timp înainte de a fi pronunțată sentința a devenit o realitate în R. Moldova, cele mai recente cazuri vizându-i pe procurorul anticorupție Lilian Lungu, pe fostul președinte al Adunării Populare de la Comrat, Constantin Constantinov, sau pe foștii deputați Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a recunoscut că lacunele legislative și lipsa unei coordonări eficiente între instituțiile statului ajută persoanele certate cu legea să fugă în stânga Nistrului sau peste hotare cu puțin timp înainte de a fi condamnate de instanțele de judecată. Oficialul a promis modificări legislative pentru a preveni astfel de cazuri pe viitor.

CITIȚI ȘI:

Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Autor

Citește mai mult