Economic

Deputații PN cer reducerea imediată și retroactivă a tarifului la gaze. ANRE: „Solicitările au caracter strict declarativ”

Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului Nostru (PN) solicită reducerea „urgentă” a tarifului la gazele naturale și aplicarea retroactivă a acestuia, începând cu 1 ianuarie 2026. În replică, Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) susține că solicitarea parlamentarilor nu poate fi realizată din punct de vedere juridic.

Parlamentarii PN au subliniat că temperaturile extrem de scăzute din luna ianuarie au crescut semnificativ consumul de gaze, ceea ce a dus la facturi mult mai mari pentru mii de familii.

„Oamenii nu mai pot aștepta. Luna ianuarie 2026 a fost una dintre cele mai geroase din ultimii ani. Temperaturile extrem de scăzute au dus la un consum mult mai mare de gaze, iar acest lucru se reflectă direct în facturi mult mai mari pentru cetățeni. Ultima ajustare a tarifului la gaz a avut loc în noiembrie 2024, atunci când tariful a fost majorat. Între timp, realitățile economice și sociale s-au schimbat, iar instituțiile statului sunt obligate să reacționeze rapid, nu să transfere întreaga povară pe umerii populației”, au afirmat deputații, într-o conferință de presă susținută pe 28 ianuarie la Parlament.

Potrivit parlamentarilor, Energocom are tarifele de bază aprobate și este obligată să depună imediat o solicitare oficială către ANRE pentru reducerea tarifului.

„Cerem ca această solicitare să fie înaintată imediat, fără întârziere. Solicităm, totodată, ANRE să examineze cererea de micșorare a tarifului la gaz natural în regim de urgență. Există precedent, există cadru legal și există toate premisele pentru reducerea tarifului și aplicarea retroactivă a acestuia”, au punctat reprezentanții PN.

Deputații au amintit că, în 2022, majorarea tarifului la gaz a fost aprobată pe 28 ianuarie, însă tariful a fost aplicat retroactiv, începând cu 1 ianuarie, demonstrând astfel că aplicarea retroactivă este legală. Parlamentarii solicită ca facturarea pentru luna ianuarie 2026 să fie suspendată până la aprobarea noului tarif, care să fie aplicat retroactiv.

„Juridic nu este corect”

Potrivit directorului general al ANRE, Alexei Taran, aplicarea retroactivă a tarifului la gaz este imposibilă.

Juridic nu este corect. Asta înseamnă că Energocom trebuie acum să ia 830.000 de facturi, pentru că avem 830.000 de consumatori, și să recalculeze la toți. Din punct de vedere tehnic, este un efort imposibil. Din această cauză, metodologia prevede că orice preț este stabilit pentru anul întreg”, a spus Taran.

Într-un răspuns oferit pentru Teleradio-Moldova, ANRE a punctat că, potrivit legislației, hotărârile și deciziile Agenției sunt executorii din momentul adoptării sau de la data publicării acestora în Monitorul Oficial, nu retroactiv.

Exemplul din 2022, invocat de deputați, atunci când a fost aplicate retroactiv tarifele, a avut la bază o hotărâre a Comisiei pentru Situații Excepționale, ale cărei decizii sunt obligatorii pentru toate autoritățile publice, agenții economici și cetățeni, specifică ANRE.

„Solicitările unor actori politici de a accelera anumite proceduri, având în vedere că ANRE deja a informat public și a adoptat hotărâri în regim de urgență, au un caracter strict declarativ”, se arată în comentariul ANRE, oferit pentru Teleradio-Moldova.

ANRE subliniază că metodologia de calcul și aprobare a prețurilor reglementate prevede includerea componentelor de corectare a tarifelor (devierile tarifare) atât din perioadele precedente, cât și din perioada curentă, până la momentul aprobării noilor prețuri.

„Astfel, diferențele acumulate în luna ianuarie 2026 vor fi luate în considerare și integrate în structura noilor prețuri reglementate”, au mai punctat reprezentanții ANRE.

Precizăm că ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că Energocom va expedia Agenției Naționale de Reglementare în Energetică, până la finele săptămânii curente, o cerere privind ajustarea tarifelor la gazele naturale, fără a face vreo precizare privind reducerea tarifelor.

„Urmează ANRE să se expună în timpul pe care îl are conform legislației. Estimăm că acest răspuns va fi corect. E greu acum să spunem cu cât (vor scădea tarifele la gaze – n.r.) – un leu sau doi. Vedem după ce ANRE va verifica cifrele prezentate de Energocom”, a declarat Dorin Junghietu.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult