Social

Cu pneuri de vară, pe gheață: 60 de accidente în ultimele 24 de ore și peste 70 de șoferi amendați

Drumurile s-au transformat în adevărate patinoare zile la rând, dar mulți șoferi inconștienți continuă să circule cu mașini echipate cu pneuri de vară, expunându-se unui pericol iminent. Doar în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 60 de accidente rutiere.

Pentru a preveni tragediile, polițiștii aplică amenzi.

Amenda pentru astfel de încălcare este de 450 de lei, afirmă inspectorul de patrulare Vitalie Roșca. Suma se înjumătățește dacă este achitată în decurs de trei zile.

Polițiștii au mai observat că mulți șoferi uită să conecteze luminile de întâlnire. Această contravenție este pedepsită cu amendă de până la 300 de lei.

Chiar dacă drumurile sunt acoperite de polei de câteva zile, unii șoferi au mers abia astăzi la vulcanizare pentru a monta pneuri corespunzătoare condițiilor meteo.


La mine mașina a stat până acum, mă deplasez cu altă mașină. Nu am avut necesitatea să mă deplasez cu ea, dar odată ce vremea s-a înrăutățit, am decis să le schimbăm”.

Anvelopele erau vechi, de iarnă, s-au uzat. Acum punem noi, ca să fie și mai bine”.


De la începutul săptămânii curente, zeci de șoferi au fost amendați pentru că nu și-au echipat mașinile cu pneuri de iarnă sau nu au conectat luminile, așa cum prevede regulamentul.

Polițiștii de patrulare din întreaga țară au depistat și au tras la răspundere peste 70 de conducători auto care nu aveau montate anvelope specifice sezonului rece. În zilele următoare, ne așteaptă condiții meteo nefavorabile. În acest context, le reamintim conducătorilor auto să evite deplasarea dacă nu au montate acele anvelope specifice sezonului rece. Totodată, le reamintim că și în timpul zilei au obligativitatea ca, în perioada 1 noiembrie - 31 martie, să conecteze lumina de întâlnire a autovehiculelor”, a declarat Ana Chiselița, ofițer de presă la Inspectoratul Național de Securitate Publică, pentru Moldova 1.

Potrivit Regulamentului Circulației Rutiere, nu există o dată fixă la care șoferii sunt obligați să-și echipeze vehiculele cu pneuri de iarnă.

Totuși, în cazul în care pe carosabil se formează zăpadă, gheață sau polei, utilizarea anvelopelor de vară este interzisă. Pentru o astfel de abatere, amenda poate ajunge până la 1.500 de lei.

CITIȚI ȘI:

Alexandr Statnîi

Alexandr Statnîi

Autor

Citește mai mult