100 de ani de la adoptarea Constituției României. Klaus Iohannis: „Voi continua să veghez la respectarea Constituției”
Ședință solemnă în Parlamentul României, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la adoptarea Constituției. La evenimentul organizat la inițiativa Curții Constituționale a României au participat Patriarhul Daniel, președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă.
În discursul rostit de la tribuna centrală a Legislativului, liderul de la Cotroceni a promis că va veghea la respectarea Constituției. El a cerut ca legile adoptate să fie conforme cu Legea fundamentală, iar Curtea Constituțională să consolideze încrederea cetățenilor în statul de drept.
Potrivit președintelui României, orice abatere de la principiile fundamentale din partea cetățenilor sau a autorităților statului poate duce la compromiterea parcursului democratic al țării.
„Pentru ca drumul unei națiuni să nu fie deviat spre autocrație și dictatură, este esențial ca cetățenii și autoritățile publice deopotrivă să conștientizeze că orice cedare de la principiile fundamentale poate, în timp, să compromită parcursul democratic. Constituția, pe care o aniversăm astăzi, rămâne expresia reușitei proiectului național, iar întreaga construcție a statului român modern a fost un efort de generații, cu sacrificii făcute mereu cu speranța unui viitor mai bun”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis.